Presedintele Agentiei Nationale de Integritate, Horia Georgescu, a discutat, la Washington, cu oficiali de la Casa Alba si Departamentul de Stat al SUA, un accent fiind pus pe stabilitatea legislativa si mentinerea cadrului institutional al ANI, a informat, vineri, institutia romaneasca intr-un comunicat remis HotNews.ro.
Potrivit sursei citate, intr-o vizita efectuata la Washington in perioada 17 - 21 noiembrie, presedintele ANI s-a intalnit la Casa Alba cu Directorul Afacerilor pentru Europa Centrala si de Est din cadrul National Security Staff - Executive Office of the President (fostul Consiliu National de Securitate al Statelor Unite).
La Departamentul de Stat al SUA, Georgescu s-a intalnit cu Directorul Biroului de Afaceri pentru Sudul si Centrul Europei (Office of South Central European Affairs), adjunct ad-interim al asistentului Secretarului de stat pentru Europa Centrala si de Est.
"Cu ocazia celor doua intrevederi, au fost abordate o serie de teme generale si specifice referitoare la progresele si rezultatele Agentiei Nationale de Integritate, statul de drept, reforma in domeniul justitiei, precum si despre provocarile aflate in fata Agentiei si realizarea obiectivelor sale. Un accent special in cadrul discutiilor a fost pus pe stabilitatea legislativa si mentinerea cadrului institutional", se arata in comunicatul ANI.
De asemenea, Georgescu a avut o intalnire de lucru cu Directorul Biroului de Etica din cadrul Guvernului Statelor Unite (Office of Government Ethics), una din institutiile omoloage Agentiei Nationale de Integritate. "Oficialii celor doua institutii si-au exprimat convingerea ca procesul de cooperare va continua in scopul schimbului de bune practici in materia asigurarii celor mai bune standarde de integritate", a precizat ANI.
In America, presedintele Agentiei Nationale de Integritate