Două persoane, o femeie de aproximativ 80 de ani, şi un bărbat de 28 de ani, bunică şi nepot, au fost descoperite decedate într-o locuinţă situată într-un cartier mărginaş al oraşului Haţeg, iar pompierii bănuiesc că au murit în urma unui incendiu produs în urmă cu câteva zile care nu a fost observat de nimeni deoarece casa este izolată.
“Echipele care au ajuns la faţa locului au constat că nu există niciun incendiu. Probabil casa a a ars în urmă cu câteva zile, însă focul nu a fost observat deoarece este izolată. În locuinţă erau cadavrele a două persoane, o femeie de aproximativ 80 de ani şi un bărbat de 28 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Iancu de Hunedoara”, căpitanul Anemona Doda.
Potrivit acesteia, pompierii încearcă să afle cauzele producerii incendiului, iar în zonă au ajuns poliţişti şi medici legişti. “Din primele cercetări, nu sunt suspiciuni de comiterea vreunei fapte penale. Cadavrele nu prezintă urme de violenţă, însă aşteptăm şi raportul medicului legist în acest caz”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, inspectorul principal Bogdan Niţu.
Două persoane, o femeie de aproximativ 80 de ani, şi un bărbat de 28 de ani, bunică şi nepot, au fost descoperite decedate într-o locuinţă situată într-un cartier mărginaş al oraşului Haţeg, iar pompierii bănuiesc că au murit în urma unui incendiu produs în urmă cu câteva zile care nu a fost observat de nimeni deoarece casa este izolată.
“Echipele care au ajuns la faţa locului au constat că nu există niciun incendiu. Probabil casa a a ars în urmă cu câteva zile, însă focul nu a fost observat deoarece este izolată. În locuinţă erau cadavrele a două persoane, o femeie de aproximativ 80 de ani şi un bărbat de 28 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Iancu de Hunedoara”, căpitanul