Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iarna revine în forţă cu ninsori şi temperaturi scăzute. Vezi prognoza meteo pentru următoarele zile

Publicat in Covasna Media, vineri 6 decembrie 2013 ·

Meteorologii anunţă că iarna revine în forţă în toate masivele montane. Sâmbătă şi duminică vremea se răceşte în cea mare parte a ţării şi cresc şansele să ningă. Săptămâna viitoare debutează cu înnorări şi ninsori în nordul şi în centrul ţării precum şi la munte.

Vineri iarna revine în forţă în toate masivele montane, unde ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, în prima parte a zilei în Munţii Apuseni şi în Carpaţii Orientali, apoi şi în celelalte masive. Izolat ninsorile sunt mai puternice şi pot depăşi 10, 15 l/mp. Vântul va sufla cu putere şi va viscoli, meteorologii prognozează peste 70 km/h iar pe crestele înalte şi peste 100 km/h. Va ninge slab şi în Maramureş, local în Transilvania şi în Crişana şi mai puţin în Banat. În zonele joase vântul va sufla cu intensitate mai mică dar vor fi totuşi viteze de 55..60 km/h. În primele ore, în zonele joase din sud mai sunt condiţii de ceaţă. Dimineaţa e rece şi până la amiază mercurul ajunge la maxime cuprinse în general între 0 grade în estul Transilvaniei şi 8 grade pe litoral.

Sâmbătă vremea se răceşte în cea mai mare parte a ţării. Drept urmare temperaturile scad cu câteva grade şi după amiază aşteptăm maxime de la doar -3 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi cel mult 6 grade în sudul Munteniei şi în Dobrogea. Norii acoperă temporar cerul şi mai ninge slab în zonele de munte, local în regiunile intracarpatice şi doar izolat în celelalte regiuni. Vântul continuă să fie alert în majoritatea zonelor iar la munte suflă încă tare şi sporeşte astfel senzaţia de frig pătrunzător.

Ultima zi a săptămânii aduce tot vreme rece, cu excepţia vestului şi sud-vestului, unde temperaturile sunt apropiate de cele normale pentru data din calendar. Meteorologii spun că termometrele vor arăta de la -4 grade estul Transilvaniei până la 8 grade în Lunca Dunării. În nord-vest şi în centru dar mai ales la

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan: Forul statutar al PNL, convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale / PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, prin semnarea protocolului coaliţiei

News.ro acum 29 minute
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat luni că forul statutar al PNL a fost convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale. El a mai spus că PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, p

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 36 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Vreme schimbătoare și ploi slabe în România. Prognoza meteo pentru următoarele 2 săptămâni

HotNews acum 38 minute
Meteorologii eu emis, luni, prognoza meteo pentru intervalul 13-26 ianuarie. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vremea va fi schimbătoare, cu oscilații de temperatură de la o zi la alta și ploi mai degrabă slabe cantitativ Prog

Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai, a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai iar PSD îşi dore

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Jaqueline Cristian, reacție după thriller-ul din primul tur al Australian Open: „Nu m-am lăsat doborâtă de gândurile negative”

Gazeta Sporturilor acum 33 minute
Jaqueline Cristian (26 de ani, 82 WTA) a debutat excelent la ediția din acest an a Australian Open, reușind să o învingă cu 3-0 (6-2, 4-6, 7-6 (7)) pe Petra Martic (33 de ani, 131 WTA). Sportiva din România a vorbit despre succesul de la Melbourne ș

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 4 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

George Simion: Vom continua protestele şi presiunea internă şi externă

Mediafax acum 2 ore
„Nicio reacţie până acum din partea Guvernului, nicio reacţie din partea lui Klaus Iohannis. Asta înseamnă că vom continua presiunea internă şi externă. Cerem sesiune parlamentară extraordinară, pentru că, în ianuarie, parlamentarii români sunt în v

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/2°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°