Ceea ce am vazut in aceasta saptamana ca se intampla in Targoviste este de necrezut. Un mare numar de unitati scolare, saptesprezece, sunt lipsite de caldura. Motivul este ca Primaria a decis, cu mult timp in urma, schimbarea sistemul de alimentare cu energie a liceelor, scolilor si gradinitelor, prin instalarea de microcentrale. La deschiderea anului scolar, numai o parte dintre lucrarile angajate erau finalizate. Sursa imagine: tvpartener.ro
In prezent, in absenta caldurii, sistemul scolar din Targoviste este intr-un semicolaps. Se iau decizii de avarii asemanatoare unei stari de razboi. Am asistat la acest fenomen chiar astazi, la Inspectoratul Scolar Judetean Dambovita. Una dintre aceste solutii extreme este mutarea temporara a elevilor, din unitatile scoalare afectate de absenta caldurii, in alte spatii. Practic, sunt comasate scolile si clasele, astfel incat, in urmatoarele doua saptamani, asa cum a stabilit Corpul de Control al ministrului Invatamantului impreuna cu sindicate si Inspectoratul Scolar Judetean Dambovita , copiii vor invata in trei schimburi. Orele de clasa fiind reduse la 35 minute. Chiar si in aceste conditii, se cauta in disperare radiatoare si aeroterme. Unii vin cu ele de acasa. Comasarea inseamna, printre altele, si deplasarea unor grupuri masive de copii dintr-o parte in alta a orasului. Inclusiv a copiilor din clasele pregatitoare. Cum se va face aceasta deplasare, din moment ce Primaria nu a pus la dispozitie mijloace auto? Multi adolescenti sunt navetisti. Pe acestia urmeaza sa-i prinda noapte pe drumuri, intre localitati. Exista un pericol real, in conditiile utilizarii masive a radiatoarelor, respectiv de blocare a instalatiilor electrice. Exista si un pericol de incendii in scoli.
Extrem de grav este faptul ca, saptamana viitoare, cei mai multi dintre acesti copii oropsiti de Primaria din Targoviste, vor trebui sa-