Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza europeană văzută din Est

Publicat in Adevarul, vineri 6 decembrie 2013 ·

Fervoarea politică de care sunt cuprinse, din nou, statele din Estul Europei are ca principală sursă criza europeană. În ultimii ani, Bruxelles-ul şi-a pierdut din ce în ce mai mult autonomia în raport cu cele mai importante state membre, în special în raport cu Germania (dar şi cu Marea Britanie sau alte state, ca Franţa sau Olanda). Astfel, influenţa politicilor statelor naţionale puternice, în primul rând a Germaniei, la nivelul politicilor europene, s-a făcut simţită din plin. Ea a exprimat starea de nervozitate a acestora faţă de ravagiile crizei economice şi nevoia de a găsi soluţii care să satisfacă nu atât comunitatea largă a UE, cât proprii cetăţeni. Această schimbare s-a făcut simţită în mod direct la nivelul politicilor de extindere a UE în raport cu noii veniţi, statele din Estul Europei. Retractilitatea occidentală a fost suportată cu stoicism de Est în primii ani ai crizei. Însă, după ce politicile de austeritate impuse de Germania au generat valuri de pauperizare, după ce restricţiile privind accederea ţărilor din Est la Spaţiul Schengen sau la piaţa muncii din Vest au stârnit tot mai multă nemulţumire, visul occidental de prosperitate a pălit. Astăzi, în cam toate ţările din Est, fie ele membre sau doar state asociate la Uniunea Europeană, s-au format curente eurosceptice puternice, capabile să mobilizeze atât decizii politico-financiare, cât şi mişcări de stradă. Bineînţeles, nu avem de-a face în niciunul dintre cazuri cu o ruptură faţă de Uniunea Europeană, ci doar cu îndepărtarea faţă de politicile de astăzi ale Bruxelles-ului şi căutarea unor soluţii la nivel naţional de echilibrare politică şi economică. În noile condiţii, fidelitatea corectă politic faţă de UE a fost înlocuită cu politica seculară a alianţelor multiple. În joc au intrat astfel ”cei mari” de la est: Rusia şi China, dornici de legitimare şi de intrarea pe noi pieţe. Astfel, după

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prezenţa la urne se apropie de 35% atât la europarlamentare, cât şi la locale. Bucureştiul, în continuare la coada clasamentului

Mediafax acum 39 minute
La alegerile locale, prezenţa a ajuns, la nivel naţional, la 33,40%. În ce priveşte europarlamentarele, prezenţa este de 33,75%. În Bucureşti, prezenţa este de doar 25,93%. ULTIMELE ȘTIRI LIVE UPDATE. Alegeri locale-europarlamentare. 5,5 milioane de

La un pas de tragedie! O femeie și trei copii, răniți după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt

Ziua Constanta acum o ora
O femeie şi trei copii - cu vârste de 2 ani, 4 ani şi, respectiv, 6 ani - au fost răniţi, în această după amiază în localitatea Tohanul Nou, din județul Brașov după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt. Potrivit ISU Braşov, la locul produceri

O femeie care figura decedată a votat la o secţie din Brăila. Dosar penal deschis de Poliție

HotNews acum 55 minute
Poliţia oraşului Însurăţei din judeţul Brăila a deschis un dosar penal pentru fraudă la vot după ce o femeie de 68 de ani, care figura în baza de date ca fiind decedată a votat la o secţie din oraş. PolițiaFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Po

Fostul deputat AUR, Dumitru Focșa, SCANDAL într-o secție de vot din Constanța: „Nu suport să urle o muiere la mine. Credeți că suntem pe Only Fans?”

Gandul acum 17 minute
Dumitru Focșa, fost deputat AUR, a făcut scandal într-o secție de votare din Constanța, reclamând că urnele nu sunt sigilate și că o ștampilă a dispărut. De asemenea, Foșca ar fi avut o atitudine inadecvată la adresa președintei secției de votare. F

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 6 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

Prezentatorul TV Michael Mosley, dispărut în timp ce era în vacanță, a fost găsit mort. Unde se afla cadavrul

Ziare.com acum 4 ore
Prezentatorul TV Michael Mosley, dat dispărut miercuri de soția lui, a fost găsit mort. Jurnalistul britanic se afla în vacanță pe insula grecească Symi. Autoritățile elene au descoperit cadavrul într-o peșteră din Symi, a declarat duminică, 9 mai,

A fost cutremur astăzi în România! Ce magnitudine a avut seismul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 09.06.2024, 14:12:00 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ML 3.1, la adâncimea de 130 km, transmite Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Cutremurul

Incredibil » De ce și-a anulat Gigi Becali buletinul de vot!

Gazeta Sporturilor acum o ora
, unde electoratul își exercită opțiunile de vot, au loc momente inedite, de la o oră la alta. Martor al unui astfel de moment este nimeni altul decât Gigi Becali (65 ani), patronul celor de la FCSB și fost europarlamentar. Gigi Becali Gigi Becali

Coco Gauff şi Katerina Siniakova au câştigat proba de dublu feminin de la Roland Garros

News.ro acum 2 ore
Perechea Coco Gauff/Katerina Siniakova (SUA/Cehia), cap de serie numărul 5, a câştigat. duminică, proba de dublu feminin de la Roland Garros. Gauff şi Siniakova s-au impus, scor 7-6 (7/5), 6-3, în faţa perechii italiene Sara Errani/Jasmine Paoloni,

ALEGERI 2024 - Incidente electorale la Ştefăneştii de Jos - Un bărbat reclamat că plăteşte alegătorii, prins cu sume de bani şi liste cu nume de persoane / Preşedintele unei secţii de votare nu s-a prezentat la secţie - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Mai multe incidente electorale au fost semnalate, duminică, în comuna Ştefăneştii din Jos din judeţul Ilfov. Un bărbat care a fusese reclamat că împarte bani alegătorilor a fost prins de poliţişti având în autoturism sume de bani şi liste cu nume de

Vremea

București
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/37°
mar.

19°/34°
mie.

22°/33°
Iasi
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

17°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/24°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/29°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

19°/28°
mar.

17°/28°
mie.

16°/21°