Cică sîntem cu toții un neam de mizerabili

Zilele trecute am primit acasă, pe sub ușă, textul de mai jos, pe care l-am citit cu atenția pe care o acord - greșit sau nu - celor scrise de o mînă omenească:

“Tataie, nu sînt pentru violența fizică a derbedeilor, o consider inutilă, fiindcă jandarmii au întotdeauna dreptate. Nu arunc cu pietre, eu cred în tăria cuvintelor; nu sînt un extremist, țin doar la extrema exactitate a cuvintelor. La cîtă mizerie e azi în fotbal - și nu numai - găsesc că e normal să vorbim și să scriem pe șleau și eficace; numai ipocriții numesc injurie un adevăr crud. Eu nu sînt ipocrit. Eu nu fac ironii, nici miștouri, alea ocolesc adevărul și mă plictisesc cînd nu mă enervează. Pe mine mă unge pe suflet să-i spun tîmpitului că e tîmpit, idiotului că e idiot.

Dumneata o ții tot timpul cu ironia, cu miștoul - zici că ești elegant, dar eleganța în atîta mizerie e o prostie ca acel “Mitică la brutărie!”. Nici o ironie a matale nu mă unge pe suflet. Eu sînt încîntat cînd aud cum se prăvale din gura unora (nu sînt mulți) o avalanșă de “măi boilor”, “măi infecților”, “bă nenorociților”, ca să ajungă să ne spună în față că sîntem o masă de cretini, o adunătură de lași, de borfași, de slugi, de ofticați și de ofticoși etc. E o erupție vulcanică, din toată inima, nu-și aleg cuvintele - ce să mai alegi cînd aleșii sînt cine sînt și ne-am săturat de ei, nu numai în fotbal? Ei își pot spune între ei că sînt oligofreni și noi nu le putem spune că-s perfect idioți? În Germania, cînd naționala a pierdut o dată nasol, li s-a spus “Sînteți idioții Europei!”. Ce să le mai spunem alor noștri - și nu o dată?

Mereu se dau amenzi pentru cîte o vorbă adevărată, dar eu sînt gata să le plătesc amenda, numai ca să aud încă o dată că sîntem niște muci. Tu, tataie - pardon, dumneata -, vii mereu și ne îmbrobodești cu tîmpenia aia, să judecăm pe de-