Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Managerul de la SPITALUL „GROAZEI” din Ploieşti ŞI-A DAT DEMISIA. Ce nereguli a găsit Ministerul Sănătăţii în unitatea medicală

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 6 decembrie 2013 ·

Adrian Strâmbeanu, managerul Spitalului din Ploieşti, a demisionat din funcţie ca urmare a neregulilor grave descoperite de o echipă de control de la Ministerul Sănătăţii.

Directorul spitalului şi-a prezentat demisia, vineri dimineaţă, preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova. „Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, domnul Adrian Strâmbeanu, a solicitat vineri, 6 decembrie 2013, preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, domnul Mircea Cosma, încetarea contractului de management prin acordul părţilor, pentru detensionarea situaţiei apărute la unitatea medicală din judeţul Prahova”, se arată într-un comunicat de presă, transmis de CJ Prahova.

În locul acestuia a fost numit manager interimar dr. Puşcariu Florin, medic primar chirurgie generală, în prezent director medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Numirea este valabilă până la scoaterea şi ocuparea postului prin concurs, într-un interval care nu va depăşi 90 de zile.

Scandalul de la spitalul prahovean a pornit de la declaraţiile dure ale chirurgului Dan Oprea, în uram acestuia ieşind la iveală nereguli grave din spital. Deşi pacienţii au reclamat adeseori lipsuri şi malpraxis, nu s-a luat până acum nicio măsură. O echipă de control a Ministerului Sănătăţii, coordonată de secretarul de stat Raed Arafat, a constatat că fondurile alocate spitalului, deloc puţine, nu se regăsesc în dotări şi achiziţii, iar surse apropiate anchetei au declarat că e o surpriză că spitalul încă funcţionează. Din anii `70 nu s-ar mai fi făcut aproape nimic, iar neregulile găsite au fost în număr atât de mare încât a fost nevoie ca ancheta să fie prelungită cu încă o săptămână.

Membrii comisiei au descoperit că la magazinul de la poarta spitalului, alături de pijamele se vând seringi, branule şi perfuzoare, a căror serie corespunde cu cea a furnizorului spitalului. Există chiar posibilitatea c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-out: Gloria Buzău – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Gloria Buzău, în etapa a şasea din play-out-ul Superligii. Gazdele au avut două ocazii importante, prin Călin şi Jipa, în minutele 20 şi 21, însă scorul a fost deschis de oaspeţi

Vaticanul a anunțat câte sute de mii de oameni au participat la funeraliile Papei Francisc

Libertatea acum 4 ore
Sâmbătă, 26 aprilie, a avut loc înmormântarea Papei Francisc în Piața Sfântul Petru din Vatican, urmată de procesiunea către bazilica Santa Maria Maggiore, unde Papa a fost înmormântat. Ceremonia a început la ora 10.00 și a fost oficiată de cardinal

Alertă în Canada! Cel puțin 9 persoane au murit după ce o mașină a intrat în mulțime la un festival

Ziua Constanta acum 2 ore
Nouă persoane au fost ucise după ce un șofer a intrat în plin în mulțimea care participa la un festival stradal filipinez la Vancouver, a anunțat poliția, relatează AFP și Reuters, conform Agerpres.ro 'Până în acest moment putem confirma că nouă per

Incendiu la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 27 aprilie 2025 la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți, județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit, izolația cablurilor electrice, aflate în tavanul fals a

Rusia trimite de urgență mai multe avioane în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului din portul Bandar Abbas

HotNews acum 2 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat trimiterea mai multor avioane de urgență în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului izbucnit în portul Bandar Abbas, a relatat duminică agenția rusă de presă de stat TASS, citată de Reuters. „La instruc

AUR propune modificarea legii Curţii Constituţionale ”pentru a preveni abuzurile electorale” şi a alinia legislaţia românească la standardele europene

News.ro acum 4 ore
Partidul AUR anunţă că a depus o iniţiativă legislativă pentru modificarea legii Curţii Constituţionale pentru a preveni ”abuzurile electorale”, afirmând că aceasta prevede interzicerea expresă a posibilităţii ca procesul electoral să fie anulat din

Scrisoarea lui Napoleon despre arestarea Papei Pius al VII-lea, vândură la licitaţie în Franţa cu 26.360 de euro

News.ro acum 3 ore
O scrisoare în care Napoleon îşi simula dezaprobarea faţă de arestarea Papei Pius al VII-lea, după ce a ordonat-o, a fost vândută cu 26.360 de euro la licitaţie, la Fontainebleau, duminică, anunţă casa Osenat, care a organizat-o, relatează AFP. O ad

Cinci țări europene sunt pregătite să renunțe la interdicția privind minele tereste / Organizațiile pentru drepturile omului: „Este ca o lovitură în față”

G4Media acum 52 minute
Organizațiile pentru drepturile omului și-au exprimat îngrijorarea și au avertizat asupra unui „teren alunecos” în privința reacceptării uneia dintre cele mai periculoase arme din lume, după ce cinci țări europene au anunțat că intenționează să se r

Explozie devastatoare în cel mai mare port comercial iranian. Posibila cauză a dezastrului cu peste 18 morți și 800 de răniți

HotNews acum 9 ore
O puternică explozie în cel mai mare port comercial iranian a provocat sâmbătă cel puțin 18 morți și 800 de răniți, potrivit unui nou bilanț comunicat duminică de televiziunea de stat, incendiul provocat nefiind încă stins, informează AFP. Președint

Trump consideră că navele americane ar trebui să poată folosi gratuit canalele Panama şi Suez

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, sâmbătă, că navelor militare şi comerciale americane ar trebui să li se permită să utilizeze gratuit Canalul Panama şi Canalul Suez. „I-am cerut secretarului de stat Marco Rubio să abordeze imediat acea

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

13°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

8°/15°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/20°
Timisoara
acum

18°
dum.

7°/18°
lun.

11°/19°
mar.

9°/20°
mie.

10°/22°