Preşedintele Traian Băsescu a transmis un mesaj de condoleanţe la încetarea din viaţă a omului de stat Nelson Mandela, exprimându-şi convingerea că moştenirea sa va inspira generaţiile viitoare în căutarea binelui comun şi a temeiurilor libertăţii.
Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, Traian Băsescu a transmis vineri un mesaj de condoleanţe la încetarea din viaţă a omului de stat Nelson Mandela.
"Am primit cu durere vestea morţii lui Nelson Mandela, personalitate excepţională a timpurilor noastre care a contribuit decisiv la construirea unei noi viziuni despre demnitatea umană. Cu perseverenţă şi seninătate, Nelson Mandela şi-a urmat dorinţa de a crede în puterea oamenilor de a înţelege că, uneori, ceea ce ne desparte poate fi doar o barieră artificială care trebuie să cadă în faţa propriei noastre umanităţi. Ca lider politic, Nelson Mandela a fost şi va rămâne un simbol al curajului şi al raţiunii care pot înfrânge obstacole aparent de netrecut. Am convingerea că moştenirea sa va inspira generaţiile viitoare în căutarea binelui comun şi a temeiurilor libertăţii" , se arată în mesajul preşedintelui Traian Băsescu.
Nelson Mandela a murit joi seara, la vârsta de 95 de ani. El a revenit acasă pe 1 septembrie, după ce a petrecut aproape trei luni într-un spital, în urma unei crize provocate de infecţia pulmonară de care suferea, cu eventuale complicaţii. El se afla într-o stare critică de peste cinci luni, potrivit preşedinţiei sud-africane.
Sursa: MEDIAFAX
Cuvinte cheie:nelson mandela, africa de sud, apratheid, libertate
Preşedintele Traian Băsescu a transmis un mesaj de condoleanţe la încetarea din viaţă a omului de stat Nelson Mandela, exprimându-şi convingerea că moştenirea sa va inspira generaţiile viitoare în căutarea binelui comun şi a temeiurilor libertăţii.
Conform unui comunicat al Ad