NELSON MANDELA A MURIT. Anunţul a fost făcut de preşedintele Africii de Sud, Jacob Zuma. NELSON MANDELA avea 95 de ani şi A MURIT în casa sa din Johannesburg.
”Naţiunea noastră a pierdut cel mai mare fiu al său”, a spus Jacob Zuma, anunţând funeralii naţionale. „S-a stins din viaţă în pace, înconjurat de familia lui, în jurul orei 20:50, în 5 decembrie 2013. Se odihneşte acum”, a spus Zuma naţiunii sale, pentru care Madiba, fondatorul democraţiei sud-africane, era privit drept o figură paternă. „Naţiunea noastră şi-a pierdut cel mai mare fiu. Poporul nostru şi-a pierdut părintele”, a mai spus actualul preşedinte sud-african.
Drapelele naţionale vor fi coborâte în bernă în toată ţara de la prima oră a dimineţii, preşedintele făcând apel la sud-africani să arate ”demnitate şi respect”. La scurt timp după anunţ, un grup de sud-africani se afla pe strada din Soweto pe care a locuit NELSON MANDELA şi striga: „Viva, Nelson Mandela, viva!”. Unii oameni dansau, pentru a celebra viaţa lui Madiba. În Johannesburg, sud-africanii au ieşit în stradă cu flori, lumânări şi fotografii, pentru a plânge împreună moartea lui Mandela şi pentru a-i cinsti memoria.
FOTO: Alexander Joe/GuardianUS
Lider al luptei persoanelor de culoare împotriva regimului rasist care se străduia să instituţionalizeze segregaţia în Africa de Sud, Mandela a petrecut 27 de ani în detenţie, în perioada 1964-1990, devenind primul preşedinte de culoare în 1994. Cu un an înainte, fusese recompensat cu premiul Nobel pentru pace.
„Moartea este inevitabilă. Când un om a făcut ceea ce el consideră a fi datoria sa faţă de poporul şi ţara lui, se poate odihni în pace. Cred că am încercat acest lucru şi de aceea voi dormi pentru eternitate”, spunea Madiba, într-un interviu.
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a deplâns dispariţia lui Mandela. ”Mandela aparţine