Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasile Mocanu, emoţii mari pentru funcţia de şef al Oficiului de Cadastru Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 6 decembrie 2013 ·

Vasile Mocanu tremură din greu pentru funcţia de şef al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Suceava. Şi aceasta pentru că la proba scrisă a concursului care se organizează la Bucureşti, la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a fost pe punctul de a fi descalificat.

Iniţial, Vasile Mocanu, care a fost şi singurul candidat pentru acest post, a fost notat la proba scrisă cu 55 de puncte. Acest punctaj era echivalent cu picarea examenului de şef al OCPI Suceava, în condiţiile în care minimul necesar era de 70 de puncte.

Contactat telefonic, Vasile Mocanu a precizat că au fost probleme în elaborarea subiectelor de concurs şi de aceea s-a ajuns în această situaţie.

„Au fost date grile neclare, iar juriştii din comisia de examen şi cei din comisia de contestaţii. Din punctul meu de vedere, concursul trebuie anulat şi reluat de la zero pentru că unele subiecte au fost neclare”, a declarat Vasile Mocanu înainte de afişarea rezultatului contestaţiilor.

Aseară, după ce pe site-ul ANCPI au fost afişate noile rezultate, în urma cărora Vasile Mocanu a primit 70 de puncte, echivalente cu continuarea concursului, singurul candidat pentru postul de şef al OCPI Suceava a căpătat curaj.

„Ştiu că presa ar fi vrut să mă vadă că am picat examenul, dar nu s-a întâmplat acest lucru. Am o experienţă în domeniu după foarte mulţi ani de muncă la această instituţie şi asta contează foarte mult”, a concluzionat Vasile Mocanu.

Acesta mai are de trecut astăzi proba interviului şi va depune şi proiectul de management, iar dacă totul va decurge normal va deveni şef cu acte în regulă al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Suceava.

Vasile Mocanu tremură din greu pentru funcţia de şef al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Suceava. Şi aceasta pentru că la proba scrisă a concursului care

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 8 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 6 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 12 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 10 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 4 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Maia Sandu, la Summitul Moldova-UE: „Kremlinul și vocile sale cunosc doar șantaj și control/ Vor să ne taie accesul la fonduri, parteneriate și speranță”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a acuzat Rusia că vrea să taie „accesul la fonduri, la parteneriate, la speranţă” al ţării sale, informează Agerpres. Ea a declarat, într-o conferinţă de presă organizată la finalul summit-ului bilateral

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

20°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°