Toți liderii politici români își doresc să aibă de partea lor Biserica și Armata, instituțiile cu notorietatea cea mai longevivă în imaginarul colectiv. Există un argument simbolic și unul pragmatic atunci când politicienii, în special cei cu aspirații prezidențiale se gândesc să-și atragă de partea lor militarii și preoții, două caste, atât de influente: pe de o parte este vorba despre două embleme naționale și pe de altă parte despre două mașinării care pot furniza voturi.

Premierul Victor Ponta, prezent astăzi la inaugurarea campusului teologic din Cluj a declarat că românii au nevoie de Biserică și Armată pentru a nu se “pierde” în lucrurile care-i “despart zi de zi”. Discursul premierului, care se consideră un socialist modern nu are nicio legătură cu ideologia de care aparține, numai că în România, spre deosebire de statele occidentale, stânga și dreapta își revendică în egală măsură apropierea de cele două instituții care se află de ani de zile în topul încrederii românilor.

Pentru a-și menține bazinul electoral format preponderent din oamenii de la țară, din localitățile mici sau din cartierele periferice ale marilor orașe, liderii socialiști, la fel ca și reprezentanții dreptei merg la mănăstiri, participă la sărbătorile bisericești importante și la nevoie măresc bugetul necesar Bisericii Ortodoxe, care ar vrea să primească titlul de biserică națională.

Legăturile cu Armata sunt, însă, mai dificile și ele pot fi folositoare în planul imaginii doar de șeful statului, care potrivit Constituției este și comandantul forțelor armate. Până la aderarea României la NATO, în 2002, când serviciul militar era obligatoriu pentru toți tinerii care împlineau vârsta de 18 ani, liderii aflați la putere încercau să-și atragă voturile acestora, uneori prin mijloace la limita legii. Între timp miza nu mai este atât de mare: