Toţi primarii din judeţul Mehedinţi au fost convocaţi joi într-o şedinţă de lucru, la care au participat preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, prefectul şi inspectorul-şef al IPJ, dar şi contabilii-şefi ai primăriilor din judeţ. Preşedintele CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, a avut iniţiativa întâlnirii de sfârşit de an pentru a le spune primarilor ultimele sarcini pe care le mai au de dus la final pentru anul 2013, dar şi câteva dintre proiectele importante de anul viitor.
Primarii au fost anunţaţi că mai au la dispoziţie cinci zile pentru a finaliza documentele necesare accesării fondurilor pentru proiectele deja aprobate, pentru că mai există primării care nu au depus toată documentaţia.
„Mai aveţi la dispoziţie cinci zile să vă puneţi la punct toate documentele accesării fondurilor, altfel veţi pierde banii. Este sfârşit de an şi nu vreau să lăsăm nimic neclarificat“, i-a anunţat preşedintele CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, pe primarii prezenţi în sala de şedinţă.
De asemenea, s-a mai discutat şi despre importanţa comunicării între primării, poliţie şi administraţia judeţeană, pentru că numai în acest fel infracţionalitatea a ajuns în ultimul an să scadă în judeţul Mehedinţi cu 12%. Un punct important în acest sens îl are rezolvarea problemei iluminatului public, care va trebui pus la punct în toate comunele anul viitor.
„Avem nevoie de comunicare şi colaborare cu toţi primarii pentru că judeţul Mehedinţi a coborât foarte mult în procentul infracţionalităţii datorită acestei comunicări. Oricine are vreo problemă să ni se adresese şi împreună să găsim soluţii. Ar mai fi problema iluminatului public în mediul rural. Pentru că acolo unde este întuneric apar şi problemele“, a declarat Ştefan Ponea, inspectorul-şef al IPJ Mehedinţi.
Consiliul Judeţean Mehedinţi a reabilitat şi asfaltat în anul 2013 peste 200 de kilometri de drum judeţean, ia