Parcurgând recentele modificări aduse Codului fiscal prin OUG nr.102/2013 am avut senzația că actualul referenţial normativ din domeniul fiscal tinde să semene, tot mai mult, cu… o manea. Tot așa cum manelele sunt o înșiruire dezordonată de exprimări de multe ori agramate, care au scopul de a scoate din buzunar banii pentru “dedicații”, la fel mi s-au părut și ultimele modificări ale legislației fiscale: o înșiruire de impozite și taxe, lipsite de logica elementară a bunului simț, care au drept scop să scoată din buzunar banii contribuabililor, fie direct, fie indirect, prin majorarea consistentă a taxelor aplicate consumului (iar aici mă refer la accize).
E adevărat, nu s-a majorat cota de TVA. Nici sarcina fiscală aplicată factorului muncă. Nici măcar cota de impozitare, care a rămas tot unică și tot de 16% (în paranteză fie spus, având în vedere caracterul tot mai restrictiv al cheltuielilor admise la deductibilitatea fiscală, cota asta unică de 16% parcă devine din ce în ce mai mare când tragi linie și calculezi profitul impozabil al firmei). Au crescut, însă, accizele la carburanți, în sumă fixă exprimată în euro/tonă. Drastic chiar, cu un procent între 16,6% (pentru benzina cu plumb) și 21,2% (pentru motorină). Și nici euro parcă nu stă chiar pe loc. În perversitatea lui subtilă, actul normativ introduce și o creștere pe fond, generalizată, a accizelor (pentru anul 2014 – de 4,77%), ce rezidă din noul mod de calcul al acestora, prin corecția aplicată cursului de schimb valutar (utilizat pentru calculul accizelor) cu rata anuală a inflației.
Deoarece la buget, în continuare, s-a constatat că bănuții erau puțini și nevoile mari, s-a introdus și un nou impozit, aplicabil la toate construcţiile regăsite în grupa 1 din catalogul mijloacelor fixe, aprobat prin HG nr. 2139/2004, cu modificările ulterioare. Adică ai și tu un șopron, un grajd, ceva acolo,
