Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UCRAINA. Ministerul Sănătății le cere PROTESTATARILOR să nu iasă în stradă, pentru că se pot îmbolnăvi de TBC

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 6 decembrie 2013 ·

Ministerul ucrainean al Sănătăţii le-a cerut, azi, ucrainenilor să evite participarea la acţiuni în masă, pentru că există riscul de a contracta boli infecţioase, precum tuberculoza. Sursa: Reuters

Ministrul adjunct al Sănătăţii, Aleksandr Kaciur, a declarat, într-o conferinţă de presă, că bărbatul găsit mort vineri dimineaţa în apropiere de Piaţa Independenţei a fost bolnav de tuberculoză, ceea ce, a avertizat el, „reprezintă un pericol şi pentru alţii”.

„Prezenţa unor astfel de bolnavi printre mulţimi mari de oameni este strict interzisă şi inacceptabilă”, a afirmat ministrul ucrainean, potrivit Interfax, citată de Agerpres.

El a dat asigurări că situaţia epidemiologică este menţinută sub control şi că medicii iau toate măsurile pentru a preveni răspândirea infecţiei.

„Lansăm un apel către participanţii la toate acţiunile, cu rugămintea de a se abţine în această perioadă de risc (pentru sănătate) de a participa la adunări mari de oameni: Ne adresăm părinţilor să aibă grijă de sănătatea copiilor lor, care sunt cei mai vulnerabili la boli infecţioase, şi să-i convingă să părăsească strada”, a afirmat reprezentantul Ministerului Sănătăţii de la Kiev.

Ample manifestaţii de protest au loc de mai bine de două săptămâni la Kiev şi în alte oraşe din Ucraina, după ce guvernul acestei foste republici sovietice a suspendat semnarea Acordului de asociere la UE.

După dispersarea în forţă a manifestaţiilor proeuropene de la 30 noiembrie şi 1 decembrie, protestatarii revendică demisia preşedintelui Viktor Ianukovici, a guvernului condus de premierul Mykola Azarov, organizarea de alegeri anticipate, precum şi semnarea Acordului de asociere la Uniunea Europeană.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 5 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 7 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 7 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 10 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum 2 ore
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 11 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 9 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

CJ Galaţi: Familiile afectate de inundaţii vor primi câte un voucher de 15.000 de lei pentru achiziţionarea de electrocasnice/ Ajutorul va fi aprobat miercuri de Guvern

News.ro acum 6 ore
Consiliul Judeţean Galaţi anunţă că familiile afectate de inundaţii vor primi, ca ajutor de la Guvern, câte un voucher în valoare de 15.000 de lei pentru a-şi cumpăra aparate electrocasnice. Executivul va aproba acest ajutor în şedinţa de miercuri.

Vremea

București
acum

18°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°