Dintotdeauna, generațiile mature au bombănit comportarea tineretului. Pe vremea tinereții mele, părinții cârteau contra hainelor tineretului, a muzicii pe care o ascultam – era epoca “Beatles”-ilor -, a minijupelor purtate de fete etc, etc. Cu siguranță că, în tinerețe, părinții au fost dojeniți și ei pentru presupuse exagerări – “Toate au fost la vremea lor ceva exagerat”, cum glăsuia un șlagăr al unei formații mult apreciate în anii ’60-70, “Phoenix”. Acum, când am ajuns și eu la vârsta senectuții, și noi, colegii de generație, reproșăm atâtea “tineretului din ziua de azi”, care, chipurile, a decăzut teribil.
Săptămânalul ploieștean “Tribuna – culturală, socială, politică și informativă” din 24 februarie 1941 publică un articol exact pe tema tineretului care decade și necesitatea educării acestuia. Cum spuneam, tema este mereu actuală, acum 70 de ani, la fel ca acum 170 de ani sau ca în prezent. Articolul este intitulat ilustrativ “O necesitate socială și națională: educația tineretului”, semnat de o neobosită colaboratoare, Stella Stănescu. Începe sentențios și încâlcit și așa va rămâne până la final: “În sufletul generației tinere, se află un gol imens, asupra căruia plutește ca un val des (asta cu valul care e des și plutește merită toți banii – n.m., NH) o melancolie neînțeleasă, fără sens, fiecare nu știe nimic precis ceeace ar dori. Ceeace e limpede în multe creere tinere, indiferent de gradul de cultură, este apriga dorință de parvenitism, pe orice cale”. Acuma, stând strâmb și judecând drept, “apriga dorință de parvenitism” a tineretului, adică de realizare în viață, nu-i deloc reprobabilă; drept e că nu “pe orice cale”.
Motivul pentru care ziarista de la “Tribuna…” se ocupă de “educația tineretului” este ușor de bănuit: ne aflăm la o lună după Rebeliunea Legionară. În Mișcarea Legionară fuseseră atrași sumedenie de tineri de toate categoriil
