Vremurile contemporane ne arată, încă odată, drumul sinuos pe care copiii noştri şi tinerimea, în ansamblul ei, trebuie să-l traverseze din cauza incoerenţei noastre şi a fricii de a lua taurul de coarne atunci când vine vorba de atentatul asupra sănătăţii şi vieţii copiilor noştri pe care îi păstorim inconştienţi într-un sistem educaţional falimentar.

Ori nouă ne este frică, ori nu avem destulă iniţiativă civică asumată – consecinţa unei mentalităţi retrograde, în curs de dezvoltare, asemenea întregii noastre societăţi care trebuie racordată la valorile culturale ale bunului simţ şi, totodată, ale umanităţii !

O primă parte … constatarea eşecului!

Realitatea părinţilor care au copiii înscrişi în sistemul naţional de educaţie este una destul de tristă şi derutantă, plasându–ne – pe noi, părinţii – în partea derizorie a evenimentelor pe care le traversăm, lăsându-ne fără reacţie în faţa a ceea ce propune şcoala, deşi multele transformări care au survenit după actul pseudo-revoluţionar de la ’89 încoace pot fi evaluate, în marea lor majoritate, ca nefaste, dacă ne raportăm atât la calitatea actului educaţional şi a materialelor didactice (manualele, în speţă) cât şi la cantitatea de materie ce se propune spre îngurgitare elevilor.

Şi ...

... sunt şi eu tată, şi am şi un copil ... şi copilul frecventează o şcoală ... şi este la ciclul primar ... şi are şi un învăţător ... şi începe orele de dimineaţă până la ora 12, şi face şi lecţii, şi primeşte şi „teme pentru acasă”, şi de pe la ora 13.30 “se apucă” de teme ... şi acest copil se îndeletniceşte mai tot timpul cu “făcutul” acestor teme, şi are şi “suplimentar” ... şi îşi finalizează lecţiile într-un timp ... şi ia cina, şi se culcă ... şi a doua zi o ia de la capăt ... şi programul este repetitiv, şi viaţa lui se transformă într-o rutină perversă care îi anihilează dezvoltarea liberă, şi n