Administrațiile de la Casa Albă și Paris au anunțat că vor coborî steagurile naționale în bernă în semn de omagiu la adresa vieții și activității desfășurate de Nelson Mandela. Sursa: REUTERS
Proclamaţia președintelui Barack Obama, o decizie rară în favoarea unei personalităşi străine, prevede coborârea în bernă a tuturor steagurilor de pe clădirile oficiale americane, atât în Statele Unite, câ şi în străinătate.
La rândul său, François Hollande a decis coborârea în bernă a steagurilor Franţei, în semn de respect faţă de memoria fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela, a anunţat astăzi premierul Jean-Marc Ayrault.
"Întreaga umanitate este în doliu. Franţa participă la acest doliu. Ea este alături de sud-africani care, în prezent, îl plâng pe acest mare om. Preşedintele Republicii François Hollande a vrut ca acest mesaj să fie împărtăşit de către toţi francezii. El a decis ca toate steagurile Republicii să fie coborâte în bernă", a declarat Ayrault, aflat într-o vizită oficială în China.
Și preşedintele Venezuelei, Nicolás Maduro, a decretat trei zile de doliu naţional pentru Nelson Mandela, pe care l-a numit "gigantul popoarelor".
CITIȚI ȘI: Nelson Mandela a murit. Viaţa EROULUI luptei anti-apartheid
Barack Obama: Nelson Madela a fost un EXEMPLU pentru toţiZIUA MANDELA. Viaţa EROULUI luptei anti-apartheid, în IMAGINI DOCUMENT | GALERIE FOTO VIDEOPortretul lui Nelson Mandela, imprimat pe un zid cu 27.000 de lovituri de pumn
Nelson Mandela este ținut în viață de aparate | VIDEODrumul către libertate al lui Nelson MandelaNelson Mandela, omagiat de Bill Clinton și Barack Obama, la împlinirea a 94 de ani | VIDEO