Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MUZICĂ. „Am fost foarte emoţionat de tot ceea ce este autentic în România“

Publicat in Observator Cultural, vineri 6 decembrie 2013 ·

Alain Surrans este una dintre cele mai complexe personalităţi manageriale care activează astăzi în Franţa lirică. Din 2005 ocupă fotoliul de director general al Operei din Rennes, iar în 2011 a fost ales preşedinte al Camerei Profesionale a directorilor de operă din Franţa. S-a născut în 1959 la Lille şi, după studii în muzică şi istoria artei, a lucrat în cadrul organizaţional al festivalului din oraşul natal, apoi în Ministerul francez al Culturii, în 1982. După şapte ani a fost numit conducător al Asociaţiei de Operă şi Balet din Îlede- France, urmînd ca, între 1994 şi 1998, să îl găsim director artistic al Orchestrei Naţionale din Lyon. În continuare, a fost solicitat din nou pentru a ocupa funcţia de consilier în Ministerul Culturii, la direcţiunea Muzică, Dans, Teatru şi Spectacole. Între timp, a mai exercitat şi funcţiile de director artistic la renumita editură pariziană Salabert şi de consilier la Opera din Paris, în timpul directoratului lui Hugues Gall. Este autorul unor apreciate volume despre muzică, precum Jeux de massacre, Le Regard du musicien,Mauricio Kagel, parcours avec l’orchestre,Musiciens en voyage. A iniţiat şi organizat expoziţii tematice despre compozitori ca Gustav Mahler, Béla Bartók, Maurice Ravel, Edgar Varèse, Manuel de Falla, Anton Webern şi Alexander von Zemlinsky la Paris, Lyon, Nancy, Geneva, Liège. Este des solicitat în juriile concursurilor internaţionale de canto în întreaga Franţă şi Europă. Într-o asemenea calitate l-am întîlnit recent la Sibiu, unde a fost preşedinte la Concursul „Vox Artis“, juriu din care am făcut parte. „Vox Artis“ este o competiţie deja tradiţională în municipiul de pe malurile Cibinului, ajunsă la ediţia a IV-a şi organizată de Filarmonica de Stat Sibiu (director general Ioan Bojin), în parteneriat cu Artcor Artists Agency Viena (director artistic dr. Theodore Coresi).

Domnule Surrans, aţi

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 6 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 12 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 11 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 8 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 5 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 6 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Călin Georgescu își continuă lupta în instanță. Decizia Curţii de Apel Bucureşti care i-a respins cererea în dosarul privind anularea alegerilor prezidenţiale, atacată cu recurs

HotNews acum 12 ore
Călin Georgescu a făcut, vineri, recurs la decizia Curţii de Apel Bucureşti, care i-a respins în ultima zi a anului 2024 ca neîntemeiată cererea din dosarul în ataca trei decizii ale Biroului Electoral Central (BEC) luate după ce Curtea Constituţion

Ministrul Finanţelor: Obiectivul principal pentru 2025 este să putem plăti ce a fost în plată în noiembrie ca nivel de salariu, de pensie, de alocaţii sociale, de protecţie socială

News.ro acum 13 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, afirmă, întrebat dacă este posibilă o indexare a pensiilor în luna octombrie a acestui an, că principalul obiectiv al Guvernului este de a plăti drepturile salariale ale cetăţenilor, pensiile şi celelalte

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/8°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-7°
sâm.

-7°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°