Elevii de la şcolile din Târgovişte în care nu s-a finalizat montarea centralelor termice vor învăţa după-amiază în alte şcoli din municipiu care beneficiază de sistem de încălzire, se arată într-un comunicat al Consiliului Judeţean Dâmboviţa difuzat vineri.
''În cursul acestei dimineţi, la ora 7.30, a avut loc la sediul Consiliului Judeţean o întâlnire la care au participat preşedintele Adrian Ţuţuianu, reprezentanţi ai Corpului de Control al Ministerului Educaţiei şi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa, demers în cadrul căruia au fost definitivate acţiunile necesare desfăşurării activităţii în unităţile de învăţământ preuniversitar în perioada 6-20 decembrie'', se afirmă în comunicat, potrivit Agerpres.
Procesul de învăţământ din unităţile în cadrul cărora nu s-a finalizat montarea centralelor termice se va derula în schimbul de după-amiază, în unităţile care beneficiază de încălzire.
''Sub coordonarea unui inspector şcolar judeţean, directorii unităţilor de învăţământ implicate se vor afla permanent în aceste locaţii pentru a asigura aplicarea măsurilor organizatorice stabilite şi desfăşurarea normală a activităţii didactice. Personalul administrativ de la toate unităţile de învăţământ va fi pus la dispoziţia executanţilor de lucrări pentru montarea şi punerea în funcţiune a centralelor termice, în vederea finalizării într-un termen cât mai scurt a lucrărilor. Acest personal va ajuta la săparea şanţurilor, montarea/demontarea şi curăţarea caloriferelor, asigurarea curăţeniei după finalizarea lucrărilor şi efectuarea probelor de lucru'', se mai arată în comunicat.
Potrivit acestuia, activitatea de învăţământ nu va fi suspendată, întrucât în perioada 6-20 decembrie trebuie susţinute lucrările scrise semestriale (tezele), activitate aferentă programei şcolare anuale.
''Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa reia ape