Curtea Constituţională a publicat ieri motivarea la decizia de respingere a sesizării preşedintelui Romaniei la Legea referendumului – lege iniţiată de social-democraţii Valeriu Zgonea, Eugen Nicolicea, Florin Iordache şi Marian Neacşu, cărora li s-a alăturat conservatorul Bogdan Ciucă.
Majoritatea judecătorilor Curţii au căzut de acord că instituţia s-a pronunţat deja în acest caz. „Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele: Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000, în aceeaşi redactare de principiu, a mai fost supusă controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare celor formulate în prezenta cauză (…). Criticile deja exami- nate în cauza soluţionată prin Decizia nr. 334 din 26 iunie 2013 a Curții Constituționale: reglementarea unui cvorum de participare la referendum de 30% din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente”, se arată în decizia Curţii Constituţionale. Din acest moment, preşedintele Traian Băsescu ar avea la dispoziţie 10 zile pentru promulgare, însă el a ameninţat că va face acest lucru în ultima zi şi în ultimul minut în care o poate face, dacă nu cumva va mai încerca un atac la C.C.R. pentru că „nu există prevedere legală” care să îl împiedice să o facă. ●
Curtea Constituţională a publicat ieri motivarea la decizia de respingere a sesizării preşedintelui Romaniei la Legea referendumului – lege iniţiată de social-democraţii Valeriu Zgonea, Eugen Nicolicea, Florin Iordache şi Marian Neacşu, cărora li s-a alăturat conservatorul Bogdan Ciucă.
Majoritatea judecătorilor Curţii au căzut de acord că instituţia s-a pronunţat deja în acest caz. „Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele: Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000, în aceeaşi redactare de principiu, a mai fost supusă controlului de constitu