* patru grădiniţe din Brăila au donat jucării şi dulciuri pentru copiii nevoiaşi din Centrul Social Multifuncţional Lacu Dulce * deputatul Marian Dragomir şi consilierul municipal Virginia Loredana Badiu au fost iniţiatorii acestei acţiuni, susţinuţi de Direcţia de Asistenţă Socială Brăila
Fericire mare pe chipurile copiilor din Lacu Dulce. Vineri, ei au venit însoţiţi de părinţi să-şi ia cadourile pe care Moş Nicolae le-a lăsat în sala Centrului Social Multifuncţional Brăila. Stând pe scaune, în braţele adulţilor sau jucându-se pe scări, micuţii au aşteptat cu nerăbdare să se dea "startul" împărţirii cutiilor cu daruri.
Jucăriile şi dulciurile au fost donate de copiii de la patru grădiniţe din oraş, Grădiniţa Nr. 6 "Raza de soare", Grădiniţa Nr. 11 "Albă ca Zăpada", Grădiniţa Nr. 37 "Dumbrava Minunată" şi Grădiniţa Nr. 39 "Căsuţa Fermecată".
Iniţiativa a aparţinut deputatului Marian Dragomir şi consilierului municipal Virginia Loredana Badiu şi a fost susţinută de directoarea Direcţiei de Asistenţă Socială Brăila, Nicoleta Oancea.
"Am preluat-o ca iniţiativă, am dezvoltat-o în patru grădiniţe, atât cât mi-a permis timpul să merg. Doamnele director au fost foarte amabile şi au contribuit la ceea ce s-a întâmplat astăzi, aici, împreună cu copiii. Am văzut mulţumire pe chipul copiilor şi părinţilor de aici. Zic eu că ăsta a fost doar începutul acţiunilor de acest fel. O să încerc să le extind şi în Chercea, unde, de fapt, e cartierul meu de suflet, dar şi aici", a declarat consilierul municipal Virginia Loredana Badiu.
Astfel, la orele dimineţii, cei mici s-au grăbit spre Centrul Social Multifuncţional, la etajul căruia funcţionează şi o grădiniţă. Deputatul Marian Dragomir le-a spus povestea lui moş Nicolae şi a stat de vorbă cu câţiva dintre ei. Imediat ce s-a dat "startul" la cutiile cu cadouri, în câteva m