Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu (UMF) Cluj a primit diploma de recunoaștere a calității „Label CIDMEF”. Diploma este un certificat de calitate și performanță care apreciază conformitatea procesului educațional medical de limbă franceză.
Certificatul a fost acordat cu ocazia celei de-a 22-a Adunări generale a Conferinței Internaționale a Decanilor și a Facultăților de Medicină de Expresie Franceză (CIDMEF), care a avut loc la Dakar (Senegal) în zilele de 17-18 octombrie 2013. Este pentru prima dată când acest certificat de calitate a procesului educaţional este acordat unei facultăţi de medicină din centrul şi sud-estul Europei, fiind de înţeles faptul că evenimentul reprezintă, în acelaşi timp, o premieră naţională.
CIDMEF este o rețea instituțională a Agenției Universitare a Francofoniei (AUF) care numără astăzi 140 de facultăți membre din 40 de țări de pe 4 continente.
Prof. dr. Ştefan Florian, preşedintele senatului UMF Cluj a declarat că obţinerea acestui certificat "este încă un atu al faptului că în această şcoală suntem cu adevărat deosebiţi". "Confucius spune că natura ne aseamănă, dar educaţia ne deosebeşte. Iată că educaţia primită în această şcoală ne deosebeşte de toţi ceilalţi şi evaluările din partea instituţiilor din afară nu fac decât să confirme acest lucru. Universitatea de Medicină şi Farmacie este de la distanţă, cea mai bună din ţara noastră", a adăugat Ştefan Florian.
Prof. dr. Anca Buzoianu, decanul Facultăţii de Medicină a subliniat că piaţa educaţională este una foarte competitivă nu numai în ţara noastră ci în toată această zonă a Europei, iar acest certificat de calitate confirmă faptul că UMF Cluj se află pe un loc fruntaş la nivel internaţional. "Evaluarea Universităţii de Medicină şi Farmacie survine la o distanţă de 10 ani faţă de prima evaluare. Atunci, facultatea s-a prezentat onorabil şi în