Vicepreşedintele Comisiei pentru cultură din Senat, Marius Paşcan, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că va cere, săptămâna viitoare, audierea de urgenţă a conducerii Societăţii Române de Televiziune, în legătură cu încheierea protocolului de cooperare cu Ministerul Agriculturii.
Vicepreşedintele Comisiei pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă din Senat, Marius Paşcan, a declarat că va cere, săptămâna viitoare, audierea de urgenţă a conducerii Societăţii Române de Televiziune, în legătură cu încheierea protocolului de cooperare semnat de preşedintele-director general al TVR, Claudiu Săftoiu, cu ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Voi cere, săptămâna viitoare, convocarea şi audierea conducerii Societăţii Române de Televiziune în faţa comisiilor pentru Cultură reunite ale Parlamentului", a declarat Paşcan.
Senatorul a adăugat că, în opinia sa, protocolul de cooperare dintre SRTv şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale constituie "un precedent periculos" şi "un abuz flagrant".
Trei membri ai CNA, Narcisa Iorga, Valentin Jucan şi Florin Gabrea, spun că au sesizat Comisiile de cultură din Parlament privind protocolul pe care SRTv l-a semnat cu MADR, care ar aduce atingere independenţei editoriale a TVR, însă Televiziunea Română respinge acuzaţiile.
Narcisa Iorga, Valentin Jucan şi Florin Gabrea au transmis, joi seară, agenţiei MEDIAFAX o scrisoare despre care au precizat că au transmis-o în cursul zilei de joi şi Birourilor Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, în atenţia Comisiilor pentru cultură şi a celor pentru cercetarea abuzurilor din cele două Camere ale Parlamentului.
În această scrisoare, Iorga, Jucan şi Gabrea atrag atenţia parlamentarilor asupra faptului că, în numele Societăţii Române de Televiziune (SRTv), în 30 octombrie, preşedi