- Este cel mai prăznuit sfânt al creştinătăţii. Iubit nu numai de ortodocşi şi catolici, ci şi de protestanţii care, altminteri, nu-i cinstesc pe sfinţi. E de veacuri prietenul tuturor copiilor cărora le aduce în fiecare an daruri. Dincolo de imaginea sa de bătrân senin, cu plete albe, se ascunde viaţa unui sfânt puternic, ale cărui rugăciuni au făcut nenumărate minuni, încă din timpul vieţii -

Se uitau la el înmărmuriţi. Şi moaşa, şi femeile care veniseră să o ajute pe femeie să nască. Abia ivit pe lume, pruncul stătea în picioare, fără să-l ţină nimeni. Mama sa, Nona, îl privea cu ui­mire. Era primul ei prunc şi venea pe lume cu un mi­racol. S-ar fi ridicat din pat să-l ia în braţe de fericire, dar naşterea o sleise de puteri. Se gândea că fiul ei va rămâne în istoria Patarei drept primul prunc care s-a ridicat în picioare imediat după naştere. Şi se mai gândea ea că acesta e un semn, unul de Sus, pe care avea să-l înţeleagă mai târziu. Nona oftă şi în­chise ochii atunci când Nicolae se aşeză de unul sin­gur, la fel cum se ridicase. Stătuse în picioare trei ceasuri încheiate, în timp ce casa se umpluse cu vecinii veniţi să vadă minunea.

Dar ciudăţenia micuţului Nicolae nu s-a oprit aici. La câteva luni după naş­tere, mama a observat că pruncul avea un obicei straniu. În zilele de post, când ea şi soţul ei mâncau doar la ora după-amiezii, ghicindu-le parcă evlavia, Ni­co­­lae făcea la fel. Oricât l-ar fi pus la sân, el nu mânca până când mama sa nu îmbuca ceva. Şi a ţinut-o aşa, în fiecare miercuri şi vineri, până l-a înţăr­cat. Hotărât lucru, nu era un prunc la fel ca toţi cei­lalţi.

Patara

La vremea la care Nicolae a venit pe lume, în jurul anului 300, Patara era o cetate frumoasă şi însorită de pe malul Mării Egee, lângă apele leneşe ale râului Xanthos. Locuitorii ei erau mândri că aveau în oraş ora­colul lui Apollo, care e