Alexandra Dinu a venit, vineri seara, în platorul emisiunii realizate de Cătălin Măruţă şi a făcut câteva comentarii referitoare la relaţia pe care o are în preznt cu fostul soţ, Adi Mutu.
Actriţa Alexandra Dinu a făcut câteva comentarii referitoare la relaţia ei cu Adi Mutu. Frumoasa blondă a mărturisit că pentru ea subiectul „Adi Mutu" nu reprezintă interes. Fosta soţie a lui Mutu a mai spus că, după divorţ, fotbalistul nu prea a ajutat-o cu creşterea şi educaţia fiului lor, Mario.
„Nu a fost intenţia mea să mă dau cu părerea despre aspectele vieţii lui Adi Mutu. Mi se pare inutil sa mai vorbesc despre relaţia cu Adi. Nu, nu prea m-am putut baza pe Adi când a fost vorba despre Mario. Nu e interesant ce cred eu depre Adi. Când am spus despre cariera lui Mutu, nu am făcut decât să redau ce spun specialiştii despre asta. Eu nu cunosc nimic despre fotbal. Mai rămân în ţară până săptămâna viitoare. Nu ştiu unde voi face sărbătorile. Poate revin în ţară. Nu am nimic stabilit. Nu-mi pare rău că m-am căsătorit de tânără. Dacă nu aş fi trăit tot ce am trăit nu aş fi ajuns aici", a spus Alexandra Dinu în cadrul emisiunii „La Măruţă".
Blonda a dezvăluit că anul viitor îi aduce noi proiecte profesionale. Totodată, Alexandra a mărturisit că deşi arată ca la 20 de ani îşi resimte vârsta.
„Din ianuarie-februarie, mă voi implica în noi proiecte. În ultimii doi ani, cariera mea a înflorit spectaculor. Îmi simt vârsta, cei 33 de ani aproape. Am trăit foarte tumultuos într-o perioadă", a declarat fosta soţie a lui Mutu.
Întrebată de Măruţă dacă se pregăteşte de nunta, Alexandra a negat cu vehemenţă acest lucru.
„Nu am în plan nicio nuntă în prezent. Când va fi cazul, te voi anunţa. Vei fi invitat chiar. Momentan, nu am în plan nicio nuntă", a subliniat aceasta.