Un protest împotriva guvernării USL va avea loc în Cluj la un an de când PNL şi PSD au câştigat alegerile din 9 decembrie 2012.
Manifestarea este organizată de Mişcarea Populară Cluj şi Forţa Civică Cluj, luni, 9 decembrie, de la ora 18:00, la monumentul Memorandiştilor din centrul oraşului.
Organizatorii protestului susţin că în ultimul an nu s-a întâmplat nimic bun pentru ţară, chiar dacă USL a obţinut majoritatea parlamentară.
"Nu s-a investit, nu s-a construit, nu s-au făcut proiecte europene, nu s-a privatizat, nu s-a democratizat, nu s-a reformat statul, nu s-a finanțat cercetarea, nu s-au reformat învățământul și sănătatea, nu s-a intrat în Schengen. Nu s-a obținut absolut nimic notabil. Doar proiecte avortate de reformă a Constituției, planuri contestate de descentralizare, promisiuni de investiții miracol din China, autostrăzi trasate cu carioca, rateuri de privatizări, întâlniri internaționale fără urmări. Ca singură certitudine, o fiscalitate mereu în creștere", transmit cele două formaţiuni politice.