Moş Nicolae le-a adus 25 de văcuţe unor familii de romi din comuna Dumitrița. Familiile au fost alese cu grijă de reprezentanții Heifer România, pentru ca văcuțele să aibă parte de o îngrijire așa cum trebuie. Fiecare familie are grajd pentru animale și mâncare suficientă pentru a le întreține.
Bucurie mare astăzi în centrul comunei Dumitrița unde camionul încărcat cu cele 25 de văcuțe a făcut prima oprire.
Animalele aduse tocmai din Irlanda au fost așteptate cu nerăbdare și au primit în țarcul improvizat fân și apă. Cele 25 de văcuțe sunt din rasa Holstein Friza și au sub doi ani.
Animalele au ajuns la Dumitrița prin programul “În sprijinul femeilor Rome” care este cel mai nou program dezvoltat de Heifer România. Prin intermediul lui peste 100 de familii rome vor intra în posesia mai multor juninci. Primele văcuțe au ajuns la Bistrița, benificiarii fiind 25 de familii rome din Dumitrița și Budacul de Sus.
În următorii trei ani aici vor ajunge alte 100 de văcuțe, proiectul presupunând o investiţie de 1,4 milioane dolari şi se va desfăşura pe o perioadă de 4 ani, urmând a se extinde şi în alte judeţe. Proiectul urmează principiul de bază al Heifer International, “Passing on the gift - Dar din dar”. Astfel, fiecare dintre cei care primesc animale vor dona, la rândul lor, primele femele obţinute altor familii din comunitate. În acest fel, darul iniţial se va multiplica iar lanţul beneficiarilor va creşte.
Responsabilul de relații publice al Heifer România, Laura Manciu, spune că fiecare familie a fost aleasă cu grijă, ca să poate să se ocupe de animalul primit, să aibă condiții pentru a-l întreține, și fiecare va beneficia și de sprijinul Heifer România dacă va fi nevoie.
„Singura obligație a lor este ca prima femelă să fie donată altei familii. Atât prevede proiectul. Sigur, familiile vor fi monitorizate, s-au semnat contracte cu fie