Oamenii medievali s-au organizat într-o mare varietate de moduri, depinzând de spaţiu şi timp. Existau, desigur, în toată diversitatea, şi elemente de unitate pe plan politic şi instituţional. Foarte în mare, conform studiilor antropologice, putem împărţi aceste organizări în: bande de vânători-culegători, triburi, şefii şi state.
Ce era organizarea de bandă? Un grup închis, redus numeric, autosuficient şi autonom, fără prea mult contacte cu cei din afara sa. Vânători-culegătorii îşi procurau singuri hrana, fără a face schimb, şi tot ce adunau împărţeau cu ceilalţi, pentru că se considerau egali. Nimeni nu acumula avere. Exista totuşi un fel de autoritate, mai mult informală, care depindea de prestigiu. În evul mediu astfel de structuri erau rare, limitându-se la populaţii izolate din nordul extrem al Europei.
Triburile în schimb erau mult mai numeroase. Societăţile care se organizau astfel aveau o economie mai diversificată, practicau horticultura, cel puţin la nivel incipient, şi creşteau animale, mai mult în regim semi-nomad. În triburi se organizau oamenii din zone mai populate, cu hrană mai abundentă, pe care oamenii şi-o puteau prepara. Astfel că deveniseră mai sedentari şi aveau un teritoriu cât de cât delimitat.
Societatea era tot egalitaristă, dar unele persoane deţineau mai multă autoritate, recunoscută formal. Se remarcă şi o specializare în rândul membrilor, unii dintre aceştia ocupându-se de forţele supranaturale (şamanii, vracii). Dar şi în cazul acestor societăţi primau tot nişte structuri informale. Mai concret, triburile erau la rândul lor alcătuite din clanuri bazate pe legăturile de rudenie. La rândul lor, aceste grupuri locale se puteau extinde într-unele mai largi. Societăţi organizate astfel întâlnim în centrul şi estul Europei (slavii în epoca migraţiilor), în nord (laponii) sau în zona baltică (pruşii).
Alte
