Stelistul Alex Târnovan (18 ani), împrumutat de Viitorul Constanţa în Ghencea până la finalul Ligii Campionilor pentru tineret, a debutat la prima echipă. Atacantul a impresionat cu Oţelul, 2-0 în “sferturile” Cupei, semnând a doua reuşită. Alex are o poveste neştiută, pentru care a suferit chiar şi joi: primul său antrenor e în arest!
“Am avut emoţii la TV. Am văzut meciul singură, acasă, tocmai venisem de la ţară. Am vorbit cu Alex după meci. Era fericit!”, spune Mariana Târnovan, mama bistriţeanului. Alex i-a dedicat reuşita celei care i-a dat viaţă şi tatălui său, Nicu. “Soţul munceşte în America, la Chicago. A primit de la Alex cel mai frumos cadou de Moş Nicolae”, explică doamna Târnovan.
În 2010, Alex se transfera la Academia Hagi. “Eu n-am fost de acord să plece aşa departe, erau cheltuieli mari, însă am cedat. Hagi era idolul lui Alex, ce să fac?”. Acasă, Alex intrase la un liceu de informatică, îi plăcea şi matematica! Îl aşteaptă sarmale şi slănină la Bistriţa
“Cândva se visa avocat. A ajuns fotbalist. Dar să aibă grijă şi de şcoală. Anul ăsta dă Bac-ul şi vrea să intre şi la facultate!”, explică mama. Femeia îşi aşteaptă fiul de Sărbători: “Mi-a cerut sarmale şi să-i pun bine nişte slănină! E copil cuminte, singurul nostru copil. N-a făcut excese. A, îşi făcuse o creastă în cap, însă a renunţat repede la coamă! N-are prietenă”.
Ca junior, Alex a fost legitimat la Sporting şi la LPS Bistriţa. “O parte din realizările lui se datorează şi muncii mele de opt ani cu el. Dar, dacă nu munceşte, eforturile lui de până acum sunt zadarnice”, declara Leon Buhai, 48 de ani, antrenorul care l-a descoperit pe Târnovan. Aceeaşi persoană cu cel reţinut pe 22 noiembrie, acuzat ar fi săvârşit “acte cu caracter obscen în prezenţa minorilor”.
Parchetul l-a trimis 20 de zile după gratii. “Cât timp Alex a fost la dânsul, n-am auzit ca profesorul să aib