Mai multi fosti ministri si fostul director general al CNADNR vor fi reclamati la Directia Nationala Anticoruptie (DNA) pentru fapte de coruptie in cazul companiei Bechtel, care trebuia sa construiasca Autostrada Transilvania, informeaza ziare.com.
Potrivit sintezei raportului Corpului de Control remisa Ziare.com, e vorba de Gheorghe Dobre, care a detinut sefia la Transporturi, Gheorghe Teodor Sebastian Vladescu, fost ministru de Finante, Monica Luisa Macovei, fost ministru la Justitie, Radu Mircea Berceanu, fost ministru la Transporturi, dar si Duica Cristian, care a ocupat functia de director general la CNADNR.
Corpul de control al premierului a reclamat trei posibile fapte de natura penala referitoare la incheierea, modificarile si executarea contractului incheiat de statul roman, prin CNADNR, cu compania americana Bechtel.
In raport se arata ca renegocierea contractului, in 2006, a fost ineficienta, dar si ca acest lucru s-a facut fara un mandat in partea Guvernului.
Mai mult, paguba s-ar ridica la 40 milioane de euro.
Intrebat de jurnalistii de la Romania Tv ce pozitie are fata de acest acuzatii, Radu Berceanu a replicat scurt: "Ma lasa rece". Insa fostul ministru nu a dorit sa intre in direct sau sa faca alte comentarii.
Ce reclama Corpul de Control
Raportul arata cateva nereguli referitoare la renegocierea contractului de proiectare si construire a autostrazii Brasov-Cluj-Bors in anul 2005, care s-a facut fara un mandat din partea Guvernului Romaniei.
In schimb, comisia care trebuia sa poarte discutiile a fost validata doar de ministrul Transporturilor de atunci, Gheorghe Dobre. In plus, ea si-a depasit atributiile, prin renegocierea unor clauze care nu au facut parte din obiectul mandatului si fara sa fi fost imputernicita prin mandate suplimen