Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Donțu susține că amendamentele depuse de Flutur la Legea bugetului sunt „amendamente la propriile nerealizări”

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 6 decembrie 2013 ·

Amendamentele „copy paste” depuse de senatorul PDL de Suceava, Gheorghe Flutur, la Legea bugetului de stat pe anul 2014, privind alocarea de bani pentru o serie de investiții, reprezintă de fapt amendamente la propriile nerealizări. Cel puțin așa susține senatorul PSD de Fălticeni, Ovidiu Donțu. Donțu a afirmat că toate proiectele reclamate de Flutur sunt întârziate sau îngropate de guvernarea pedelistă.

„E greu să îndrepţi într-un an de zile urmele jafului fără de margini a guvernării portocalii, mai ales că la trei pătrimi din amendamente Gheorghe Flutur a renunţat în plen, pentru că nu le-a susţinut. De unde rezultă că nici domnia sa nu a crezut în ele. Studiourile cinematografice Flutur-Hollywood au prezentat toate fantasmagoriile care le-au trecut prin cap ca proiecte realizabile într-un an 2014, nerealizate de regimul Băsescu în opt ani, iar Elena Udrea a trecut cu gențile pline de bani guvernamentali şi europeni, a lăsat câte un ciubuc pădurarului scenarist Flutur, după care s-a întors cu ei la Bucureşti”, a spus Donțu.

PDL, acuzat de ipocrizie fără margini și lipsă de scrupule

El a arătat că prin depunerea celor 286 de amendamente la Legea bugetului de stat pe 2014, PDL a dat dovadă de o ipocrizie fără margini. „Trebuie să recunosc, aș putea fi invidios pe această cifră și acest spor extraordinar de care au dat dovadă colegii de la PDL- dacă și numai dacă!- ea nu ar exprima o ipocrizie fără margini și o lipsă de scrupule, subliniate ambele de incapacitatea vădită de soluționare a unor probleme cu care, noi, acum, este mai mult decât evident că ne confruntăm. Așa cum am mai spus în unele rânduri, este extrem de confortabil să arăți cu degetul, să declari că te arunci în luptă ca un erou, să te declari dezgustat și superior într-o situație pe care tu însuți ai provocat-o cândva și pe care acum o amendezi de sute de ori, în numele celu

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum o ora
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum o ora
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 2 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 46 minute
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

FOTO Probleme pentru Florin Tănase » S-a accidentat înainte de FCSB - CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Florin Tănase, mijlocașul ofensiv de la FCSB, a suferit o problemă medicală la gleznă înainte de FCSB: Rezerve: CFR Cluj: Rezerve:

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 10 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Vremea

București
acum

24°
dum.

20°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°