Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul Cristian(PNL): Pentru Spitalul de Copii Timişoara e promisiunea premierului privind finanţarea din fondul de rezervă

Publicat in News Timisoara, vineri 6 decembrie 2013 ·

Deputatul PNL Horia Cristian a declarat, vineri, că în privinţa construirii noului corp de la Spitalul de Copii Timişoara există promisiunea fermă a premierului Victor Ponta privind finanţarea din fondul de rezervă, însă primarii au obligaţia ca în primul rând pentru proiecte de investiţii să identifice surse de finanţare cu bani europeni.

“În momentul în care licitaţia va fi finalizată, banii vor fi transferaţi şi va fi finanţat în cota în care s-a înţeles premierul cu primarul”Timişoarei. Nu am nicio emoţie legată de proiectele care vor fi finanţate în următorul exerciţiu bugetar în Timişoara“, a afirmat Cristian.

Pe de altă parte, el a subliniat că primarii au obligaţia ca prima sursă de finanţare a proiectelor să fie identificată din fondurile europene şi doar dacă aceasta eşuează, să se apeleze la bani din bugetul de stat.

“Guvernul Ponta împreună cu toţi parlamentarii USL şi-au asumat ca niciun proiect care poate fi finanţat din bani europeni să nu fie finanţat de la bugetul de stat. De aceea, tot ceea ce înseamnă proiecte pe ministerul transporturilor – centuri, modificări la calea ferată, pasaje etc. -, tot ce înseamnă Programul Operaţional Regional – săli de sport, bazine de înot – toate acestea vom încerca să le accesăm pe fonduri europene. Doar dacă nu vom reuşi, abia atunci vom apela la fonduri guvernamentale“, a mai spus Horia Cristian.

Obiectivul de investiţii de la Spitalul de Copii Timişoara nu se află pe lista de proiecte prevăzute a fi finanţate în bugetul de stat pentru 2014.

Deputatul PNL Horia Cristian a declarat, vineri, că în privinţa construirii noului corp de la Spitalul de Copii Timişoara există promisiunea fermă a premierului Victor Ponta privind finanţarea din fondul de rezervă, însă primarii au obligaţia ca în primul rând pentru proiecte de investiţii să identifice surse de finanţare cu bani europeni.

“Î

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AU FOST PUBLICATE rezultatele la Evaluarea Națională. O singură medie de 10 în județul Vâlcea (înainte de contestații)

Gazeta valceana acum 22 minute
Astăzi, 3 iulie 2024, s-au afișat rezultatele la Evaluarea Națională – sesiunea iunie 2024. Sunt mai multe note de 10, la câteva școli din județ, și doar o singură medie de 10, obținută de un elev al Colegiului Național de Informatică „Matei Basarab

Un român a fost arestat în Grecia: e acuzat că a provocat un incendiu

Wall-Street.ro acum 37 minute
Autoritățile elene au arestat un român de 38 de ani, acuzat că a provocat un incendiu în Rafina, estul regiunii Attica. Acesta neagă acuzațiile și precizează că dorea de fapt să stingă incendiul, conform publicației ekathimerini.com. Românul nu este

ANM - Atenţionare meteorologică de ploi şi vijelii în 14 judeţe - HARTA

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de ploi şi vijelii în 14 judeţe, valabilă până miercuri la ora 23. Intervalul de valabilitate pentru atenţionare este 3 iulie, ora 10 – 3 iulie, ora 23, fenomenele vizate fiind instabilitate atmosferică

Naționala României revine în țară miercuri seară. Apelul către suporteri

HotNews acum 2 ore
Echipa naţională de fotbal a României va reveni la București miercuri seară, după eliminarea de la Euro 2024 în faza optimilor de finală. Federația Română de Fotbal face un apel către fani să nu vină la aeroport, deoarece nu va fi posibilă interacți

Mai mult de jumătate dintre români își doresc un independent ca viitor președinte al țării SONDAJ

Ziare.com acum 4 ore
Mai mult de jumătate dintre români sunt de părere că viitorul preşedinte al României ar trebui să fie un lider politic independent de partidele politic, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Acelaşi sondaj mai relevă că 38,7 % d

Acordul dintre Guvernele României şi SUA pentru informaţii privind călătorii, promulgat de Iohannis

Mediafax acum o ora
Acordul de colaborare dintre guvernele SUA şi României a fost semnat la 19 ianuarie 2024, la Bucureşti. Acordul stabileşte cadrul colaborării privind evaluarea, analizarea şi schimbul de informaţii privind călătorii, având ca scop asigurarea securit

Circulația mașinilor pe Valea Oltului ar putea fi închisă de săptămâna viitoare. CNAIR analizează variantele

Adevarul acum 57 minute
Unul dintre cele mai tranzitate drumuri din țară este pe cale să se închidă de la începutul săptămânii viitoare.

Florin Niţă, portarul cu care Generaţia de Suflet a ajuns în optimi la Euro 2024, a împlinit 37 de ani. Mesaj emoţionant al soţiei fotbalistului: “Acum avem vara ta istorică”

News.ro acum o ora
Portarul naţionalei României, Florin Niţă a împlinit 37 de ani, miercuri, la o zi după ce “Generaţia de Suflet” s-a oprit în optimile de finală ale Campionatului European. Niţă a fost titular în poarta naţionalei în toate cele patru meciuri de la Eu

Exporturile de gaze rusești prin gazoducte către Europa au CRESCUT luna trecută față de iunie 2023 cu 23%

Gandul acum o ora
Livrările medii zilnice de gaze naturale ale gigantului rus Gazprom către Europa au crescut cu aproape 23% în iunie față de luna iunie a anului trecut, revenind de la minimele istorice din 2023. Cu toate acestea, aceste livrări au scăzut cu 8,6% faț

"Modernizarea" TAROM: Compania aeriană de stat cumpără în leasing două aeronave Boeing 737 MAX 8

Wall-Street.ro acum 2 ore
TAROM a semnat un contract de leasing pentru achiziţia a două aeronave Boeing 737 MAX 8 cu CDB Aviation, subsidiara irlandeză a CDB Financial Leasing Co, Ltd. Cele două aeronave fac parte din procesul de modernizare a flotei TAROM şi vor fi livrate

Vremea

București
acum

23°
mie.

19°/25°
joi

17°/28°
vin.

21°/31°
sâm.

21°/33°
Iasi
acum

18°
mie.

15°/20°
joi

14°/23°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/30°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

18°/26°
vin.

20°/29°
sâm.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/21°
vin.

14°/25°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

21°
mie.

15°/24°
joi

13°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°