Copiii din Centrul de tip familial din cartierul piteștean Găvana sunt norocoşi şi în acest an! În urma scrisorii şi a rugii fierbinți, mesajele lor au ajuns la urechile lui Moş Nicolae. Moșul şi-a chemat degrabă ajutoarele de nădejde şi le-a trimis, cu mic, cu mare, la căsuţa cu 37 de „pitici”. Micuții au împodobit bradul, au cântat colinde și i-au mulţumit în sinea lor Moşului că au fost răsplătiti. Răsplătiți cu aplauze şi cu câte o punguţă cu daruri.
Cristina este fericită!
Cristina este fericită! Zâmbetul i se citeşte pe faţă. Știe că dacă era acasă poate nu primea nici măcar un pachet de biscuiţi. Părinţii sunt săraci. Aici, ea şi cei cinci fraţi ai săi din Centru se pot bucura pe deplin de magia zilei de Moș Nicolae. Fiecare cu punguţa lui în mână, sunt nerăbdători să vadă ce au primit de la Moșul.
Cristina se plimbă din cameră în cameră, curioasă să observe ce le-au oferit ajutoarele Moşului şi celorlaţi copii. Saci plini cu hăinuţe şi jucării stau aşezați lângă o canapea. Din sacii doldora cu lucruşoare Cristina vrea unul singur: o maşinuţă îi place, dar așteaptă ca doamna educatore să-i dea voie să o ia. S-a gândit că pentru ea o mașinuţă e de ajuns. Este generoasă şi îi lasă şi pe ceilalti copii să se bucure de darurile primite.
Acolo, sus, cineva o iubește
Provenită dintr-o familie numeroasă, ştie, chiar dacă are doar 5 ani, că trebuie ca ce e de împărțit să ajungă egal la toată lumea. În familia Cristinei sunt în total 8 fraţi: 6 dintre ei – în Centru, iar ceilalţi 2 – acasă. Cei rămași acasă sunt foarte micuți. Unul are 2 ani, iar celălalt, un anisor şi ceva. Dacă ai întreba-o unde e cel mai bine, ţi-ar răspunde fără să stea pe gânduri că aici, în „căsuța cu pitici”, locul în care de doi ani încoace împarte cu alți copii cele mai frumoase momente şi bucurii.
Crescută într-o casă de asistenţi maternali încă de la naşter