Autorităţile din România au solicitat reprezentanţilor Bechtel din Statele Unite ale Americii contractul original încheiat în 2003 pentru Autostrada Transilvania, iar aceştia şi-au dat acceptul să îl trimită, a declarat joi, la Realitatea TV, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova.
'Acest contract se afla la Ministerul Transporturilor. Eu am fost doar petentul care l-a cerut. Nu sunt autoritate poliţienească sau de Parchet să caut contractul. Este dat dosarul la Parchet. Am solicitat celor de la Bechtel din Statele Unite să ne trimită originalul lor. Şi-au dat acceptul. Înţeleg că o să-l primim.(...) Pe site s-a desecretizat şi publicat contractul în forma lui din 2006, cu toate modificările care au fost. Ce nu s-a găsit a fost forma iniţială din 2003. Nu s-a găsit originalul, că noi avem, normal, copia contractului. De asta nu l-am putut desecretiza. Eu aştept să apară odată, să îl trimită americanii să îl putem publica pentru a se linişti toţi cei care au spus prostii pe marginea acestui lucru, pentru că nu vor afla nimic nou din contractul din 2003. Cine are răbdare să se uite la contractul din 2006 şi la actele adiţionale, care sunt şi ele publicate şi care spun foarte simplu cum se modifică contractul din 2003, şi vrea să muncească puţin, are forma contractului din 2003 în faţă făcând un efort de maximum un sfert de oră', a explicat Şova, întrebat fiind dacă a găsit contractul original încheiat cu Bechtel.
Contractul încheiat de statul român cu compania Bechtel International Inc. a fost publicat pe 30 iulie, pe site-ul Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, lipsind însă forma iniţială, cea din 2003.
Dan Şova anunţa la acea dată că nu a fost găsită varianta originală, ci doar copii.
'Nu s-a reuşit la Ministerul Tran