Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela, în vârstă de 95 de ani, a murit, a anunţat preşedintele Jacob Zuma.
Mandela era privit de aproape toată ţara ca fiind “părintele naţiunii”.
Mandela era îngrijit la domiciliu de 22 de medici din Johannesburg începând cu 1 septembrie, după ce a fost spitalizat timp de trei luni din cauza unei infecţii pulmonare şi probabil complicaţii multiple.
Deşi pneumonia se vindecase, plămânii săi rămăseseră sensibili. “Este dificil pentru el”, “este încă foarte sensibil la germeni, prin urmare trebuie menţinut într-un mediu steril. Camera sa este ca un salon de terapie intensivă”, declara în noiembrie Winnie Madikizela-Mandela.
Problemele pulmonare ale laureatului premiului Nobel pentru Pace erau probabil legate de sechelele lăsate de tuberculoză. El a contractat această boală în timpul detenţiei pe insula-închisoare Robben Island, în largul Cape Town, unde a petrecut 18 dintre cei 27 de ani de închisoare în temniţele regimului de apartheid.
Lider al luptei persoanelor de culoare împotriva regimului rasist care se străduia să instituţionalizeze segregaţia în Africa de Sud, Mandela, în vârstă de 94 de ani, a petrecut 27 de ani în detenţie, în perioada 1964-1990.
Din spatele gratiilor, el a devenit simbolul oprimării poporului său, în timp ce lumea întreagă manifesta şi organiza concerte pentru a fi eliberat.
Sursa: antena3.ro, realitatea.net
Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela, în vârstă de 95 de ani, a murit, a anunţat preşedintele Jacob Zuma.
Mandela era privit de aproape toată ţara ca fiind “părintele naţiunii”.
Mandela era îngrijit la domiciliu de 22 de medici din Johannesburg începând cu 1 septembrie, după ce a fost spitalizat timp de trei luni din cauza unei infecţii pulmonare şi probabil complicaţii multiple.
Deşi pneumonia se vindecase, plămânii săi rămăseseră