Înainte de 2007, aderarea la Uniunea Europeană era un vis, un ideal, un ţel al românilor şi conducătorilor ei. Să fim "egali" cu ţările civilizate, să putem circula liber, să ne putem dezvolta cu ajutorul lor, să le putem copia şi aplica modelele de succes.
Intrarea în "spaţiul promis" nu s-a dovedit a fi un Canaan pentru România. Banii europeni au venit, dar nu am ştiut să îi folosim, la capitolul infrastructură stăm cam la fel, iar în ceea ce priveşte ideea de a fi priviţi drept "egalul" ţărilor civilizate... mai e cale lungă până acolo.
Unii spun că România a devenit o "piaţă de desfacere", un partener "strategic" doar în vremuri de nevoie, iar aceste idei par să prindă din ce în ce mai clar contur, mai ales după reacţiile vehemente ale ţărilor puternice cu privire la două chestiuni: aderarea României la spaţiul Schengen şi liberalizarea pieţelor muncii pentru românii care vor să lucreze dincolo de graniţe.
Deşi românii acceptă muncile de jos, sunt gata să se umilească şi să îndure lucruri grele de dragul unui "câştig decent", englezii - căci despre ei este vorba - par să urască din ce în ce mai mult ideea unei "unităţi" europene. Unii spun că "românii" ar putea fi motivul, aşchia ce le va oferi englezilor portiţa de ieşire din Uniunea Europeană, însă acest lucru este pură teorie.
Dar atacurile fără precedent ale cetăţenilor de rând ai Marii Britanii, parafate de politicieni şi oameni de prin rang arată că România este privită ca o "paria" a Uniunii Europene.
În nişte postere jignitoare, extremiştii de la UKIP spun că "Din 2014 Uniunea Europeană va permite celor 29 de MILIOANE de români şi bulgari să vină în Marea Britanie. Guvernul a recunoscut că nu este nimic de făcut, atâta timp cât suntem încă în Uniunea Europeană". Aceste fly-ere sunt împărţite pe stradă, oamenilor, trecătorilor, i
