Echipa de baschet feminin Sepsi-SIC a jucat joi seara pe teren propriu contra Horizont Minsk, în cadrul grupelor FIBA Euro Cup. Gazdele, împinse de la spate de un public numeros și gălăgios, au reușit să câștige cu scorul de 53-47 (6-13, 13-6, 14-16, 20-12).
Meciul a fost unul strâns, în care ambele formații s-au apărat puternic, însă în final Sepsi-SIC a reușit să le facă pe jucătoarele din Bielorusia să greșească, și astfel cei peste 1.000 de spectatori au pornit fiesta.
De altfel chiar și tehnicianul din Minsk a fost impresionat de atmosfera creată de fani. La finalul partidei, antrenorul Anatoli Buyalski a declarat că aceștia au contribuit la victoria gazdelor. „Cred că victoria a fost obținută azi de fani. A fost excepțional ce am văzut aici, m-a emoționat” – a declarat antrenorul bielorus.
Pe de altă parte, tehnicianul Sepsi-SIC, Zoran Mikes, a punctat și defensiva jucătoarelor sale. „Vreau să îmi felicit jucătoarele, au respectat programul de meci pe care l-am pregătit. Am jucat foarte bine în defensivă, și sper ca în viitor să îmbunătățim și jocul ofensiv. Îi felicit de asemenea pe fanii noștri, meritau o victorie în Euro Cup” – a spus la finalul partidei Zoran Mikes.
Cele mai multe puncte au fost marcate de Loyd (Sepsi-SIC), respectiv Khomenchuk (Horizont Minks), câte 19.
Înainte de meci sute de jucării de pluș au invadat terenul de sport, jucăriile vor fi donate secției de pediatrie a Spitalului Județean din Sfântu Gheorghe.
Ultima partidă a Sepsi-SIC din FIBA Cup va avea loc pe 12 decembrie, pe teren propriu cu Novosibirsk.
Comentarii.
Echipa de baschet feminin Sepsi-SIC a jucat joi seara pe teren propriu contra Horizont Minsk, în cadrul grupelor FIBA Euro Cup. Gazdele, împinse de la spate de un public numeros și gălăgios, au reușit să câștige cu scorul de 53-47 (6-13, 13-6, 14-16, 20-12).
Meciul a fost un