O tânără, în vârstă de 28 de ani, a fost rănită uşor în urma unui accident rutier, care a avut loc joi, 5 decembrie, în afara localităţii Crişeni. Evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 12. Conform informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Roxana B., din judeşul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism proprietatea unei firme, pe drumul naţional 1H, în afara localităţii precizate, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum în curbă la stânga, a derapat şi s-a răsturnat în şanţul de pe partea dreaptă a sensului de mers. În urma impactului, conducătoarea auto a suferit leziuni uşoare.
comments