Vineri, 29 noiembrie 2013, la Vilnius, Moldova de peste Prut a parafat Acordul de Asociere şi Liber Schimb cu UE.
Pentru români, data ar putea rămâne înscrisă în Istorie, pentru că reprezintă primul pas concret în noua încercare de reunificare a acestei provincii cu Ţara. Parafarea Parteneriatului Estic al UE cu Moldova (şi, dintre toate celelalte foste state sovietice aspirante, doar cu Georgia) a pus punct unei perioade de aproape un sfert de secol de rătăcire în gol a acestei "ţări", independentă după prăbuşirea URSS. Independenţa Republicii Moldova nu a adus însă românilor dintre Prut şi Nistru bunăstarea şi grila de valori europene la care aspiră şi România. Ciuntită în epoca sovietică de Bucovina de Nord şi Bugeac (dar primind, în schimb, darul otrăvit numit Transnistria), Republica Moldova este cel mai sărac stat european, economia ei - axată, practic, în totalitate pe agricultură - depinzând (aproape) în mod absolut de exporturile în fostul imperiu sovietic, în special în Rusia. În 1990, o Românie secătuită de cei peste patruzeci de ani de totalitarism comunist şi cu perceperi deformate ale valorilor democraţiei a ratat reunificarea în graniţele istorice cu această provincie, răpită de ţarism în 1812, revenită la ţară în 1918, răpită iarăşi în 1940, recucerită în 1941 şi reocupată de sovietici în 1944. Ruşii au schimbat deliberat componenta etnică a Basarabiei, numai după 1945, sute de mii de moldoveni fiind deportaţi în Siberia ori în "republicile unionale" din Asia. Destrămarea URSS, moment de cumpănă în manifestarea vocaţiei imperiale perpetue a Rusiei, crease posibilitatea concretă ca România să fie reîntregită cu această provincie istorică, fie şi cu preţul acceptării minorităţii slavofone (aproape 40% din populaţie) colonizate de ruşi. În timp ce alte foste "republici unionale" (balticii, caucazienii, musulmanii asiati
