"Acest contract se afla la Ministerul Transporturilor. Eu am fost doar petentul care l-a cerut. Nu sunt autoritate polițienească sau de Parchet să caut contractul. Este dat dosarul la Parchet. Am solicitat celor de la Bechtel din Statele Unite să ne trimită originalul lor. Și-au dat acceptul. Înțeleg că o să-l primim.(...) Pe site s-a desecretizat și publicat contractul în forma lui din 2006, cu toate modificările care au fost. Ce nu s-a găsit a fost forma inițială din 2003. Nu s-a găsit originalul, că noi avem, normal, copia contractului. De asta nu l-am putut desecretiza. Eu aștept să apară odată, să îl trimită americanii să îl putem publica pentru a se liniști toți cei care au spus prostii pe marginea acestui lucru, pentru că nu vor afla nimic nou din contractul din 2003. Cine are răbdare să se uite la contractul din 2006 și la actele adiționale, care sunt și ele publicate și care spun foarte simplu cum se modifică contractul din 2003, și vrea să muncească puțin, are forma contractului din 2003 în față făcând un efort de maximum un sfert de oră", a explicat Șova, întrebat fiind dacă a găsit contractul original încheiat cu Bechtel.
Contractul încheiat de statul român cu compania Bechtel International Inc. a fost publicat pe 30 iulie, pe site-ul Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, lipsind însă forma inițială, cea din 2003.
Pe 21 august, Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine anunța că a depus la Direcția Națională Anticorupție plângere penală pentru lipsa exemplarului original al contractului cu Bechtel.
Construcția tronsonului Brașov — Borș al Autostrăzii Transilvania a început în 2004, în baza unui contract cu o valoare de 2,2 milioane de euro, încheiat cu compania Bechtel.
Lucrările au fost întrerupte la jumătatea lui 2005, atunci când s-a declanșat o acțiune de reanaliza