Baschetbaliştii de la CSU Sibiu dau piept sâmbătă, de la ora 16.
Tehnicianul Miodrag Perisic a declarat, înaintea acestei partide, că se aşteaptă ca fanii să umple sala, la cea mai grea partidă din acest an, pentru sibieni.
”E un meci în care nu avem nimic de pierdut. Întâlnim o echipă foarte serioasă și, cred eu, cea mai bună pe care a avut-o vreodată Ploieștiul. Joacă fantastic și în cupele europene. Noi ne așteptăm, însă, ca sâmbătă să fie o sală plină și un meci de calitate, cu un baschet de calitate. Desigur că noi vom da totul ca să scoatem un rezultat cât mai bun”, a spus Perisic.
Acesta a declarat şi că unii dintre jucătorii săi au probleme medicale înaintea acestei partide şi că va şti abia sâmbătă dimineaţă pe cine poate conta.
Deşi crede că Ploieştiul are cea mai bună echipă din România, Perisic nu vede Sibiul drept victimă. „Chiar au o echipă foarte bună. Sper să putem să îi surprindem. Avem dreptul să sperăm că putem să surprindem și să câștigăm”, a spus Perisic.
Cristi Crăciun: Îmi era dor de un derby cu Ploieștiul
Căpitanul echipei sibiene, Cristian Crăciun, priveşte fără emoţii partida de sâmbătă. ”Este ultimul meci acasă în acest an. Sperăm să facem o impresie bună, chiar dacă jucăm împotriva celei mai bune echipe din campionat. Noi o să jucăm la victorie. Nu avem niciun fel de presiune, din cauză că ei sunt cine sunt. Vrem să facem un meci bun și să câștigăm”, a spus Cristi Crăciun.
Înaintea acestei partide, Asesoft Ploiești ocupă locul 1 în clasament, cu 9 victorii și o înfrângere, iar Sibiul se află pe poziția a treia, cu opt victorii și două înfrângeri.
Casieria de la Sala Transilvania va fi deschisă de la ora 15.00, iar fanii mai pot cumpăra biletele rămase. Partida are loc de la ora 16:15 și va fi transmisă în direct de canalul Digi Sport.
Baschetbaliştii de la CSU Sibiu dau piep