Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Șova: Autostrada Transilvania va fi gata până în 2018

Publicat in Revista22, vineri 6 decembrie 2013 ·

Autostrada Transilvania va fi gata până în anul 2018, iar provinciile istorice ale României vor fi legate, dacă se urmează programul de acum și se ține cont de bazele pe care le punem în acest moment, a declarat, joi seară, la Realitatea TV, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Național și Investiții Străine, Dan Șova, relateaza Agerpres.

'În 2018, dacă se urmează programul și ceea ce punem noi bazele acum, România va fi legată de autostrăzi, deci provinciile istorice vor fi legate pentru că Autostrada Transilvania pe la Sebeș-Turda va fi gata, se va lega Brașovul de Bacău și de Sibiu pe Fondul de Dezvoltare Regională. Deci, Sibiul va fi legat de Brașov până în 2018. Până la 1 decembrie 2018, când vom avea sărbătorirea a 100 de ani de la statul național unitar, Autostrada Transilvania va fi fost gata. De asemenea, Moldova va fi legată de restul regiunilor prin autostradă. Singurul lucru pe care pot să vi-l spun este că am avut un an la dispoziție în care am demonstrat că ce fac spun și ce spun fac (...) Până în 2018 se va circula pe cei 63 de kilometri Pitești — Curtea de Argeș — Rm. Vâlcea (...)', a afirmat Șova.

Acesta a catalogat drept 'inadmisibil' ce s-a întâmplat cu Autostrada Transilvania după anul 2005.

'Ceea ce s-a întâmplat cu Autostrada Transilvania a fost și rămâne inadmisibil. Corpul de Control al premierului sper să finalizeze controlul pe Bechtel și să vedem exact ce s-a întâmplat acolo pentru că, după 2005, a fost bătaie de joc, jaf și furt la drumul mare, făcute de toți care au trecut pe acolo. Noi am reușit să repornim Autostrada Transilvania. Am băgat Sebeș-Turda pe fonduri europene, 70 de kilometri care se vor termina în martie-aprilie 2016. Am băgat pe bugetul de stat începând de anul acesta cei 64 de kilometri de la Suplacu de Barcău până la Borș, care se vor termina în alocarea multianuală 2014-

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 27 minute
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 54 minute
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 3 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 2 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum 29 minute
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 32 minute
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°