Criza economico-financiară ne-a învăţat multe. Şi pe noi, şi pe ceilalţi europeni, iar Bruxelles-ul nu se va mai lăsa doar la mâna sectorului serviciilor - în special a celor financiare - ca industrie profitabilă, "de viitor", ci va încerca să reechilibreze situaţia. Desigur, agricultura e importantă (contribuind de altfel mult şi la creşterea noastră economică bună, ca stat membru UE), dar industria e cheia, şi după alegerile din mai 2014, Uniunea Europeana se va apuca serios de reindustrializare. Cât de mult contează asta pentru România? Contează - şi trebuie să conteze, căci nu putem depinde doar de agricultură; e important să folosim acest proces ca şi oportunitate, nu ca şi pericol.

Comisia Europeană vrea să reia industrializarea europeană pe patru mari piloni: investiţiii în inovaţie, condiţii mai bune de piaţă, acces la capital şi crearea de abilităţi/îndemânări. Spre deosebire de alte declaraţii cu privire la politica industrială, incluse în strategia de la Lisabona şi în iniţiativa Europa 2020, cea mai recentă declaraţie a executivului european marchează şi liniile de acţiune prioritare, precum tehnologiile “curate” de producţie, construcţiile sustenabile, vehicule curate şi eficiente energetic, precum şi grid-uri inteligente în materie de energie.

Apropo de energie şi tehnologie, aici România poate deveni un lider în plan regional şi o voce puternică la Bruxelles, având potenţial prin talentul uman de care dispune, respectiv capacitatea sa de producţie. Totodată, orice (re)industrializare nu se poate face detaşat de sectorul privat, incluzând atât patronatele române cât şi investitorii străini, din vest şi din est.

Oportunităţile de investiţii trebuie stimulate, ultimul summit, cu China, la Bucureşti, fiind dovada faptului că "se poate", dacă suntem serioşi şi avem grijă să nu dezamăgim investitorii interesaţi pe termen lung. Totodat