Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Utiştii au „descălecat” la Seleuş să le mulţumească localnicilor pentru ajutorul acordat!

Publicat in Liga2, sâmbătă 7 decembrie 2013 ·

Acum câteva săptămâni, la iniţiativa preotului Petre Ursulescu, comuna Seleuş a sărit în ajutorul echipei fanion a Aradului dotând cantina clubului cu zeci de kilograme de legume. Odată cu intrarea în vacanţă, utiştii le-au mulţumit personal celor din Seleuş pentru gestul lor.

După ce au participat la slujba de ieri dimineaţă la biserica din localitate, Apostu, Neagu, Firţulescu, Marcu, Sălăjan, Gornic şi Trabalka s-au dezeechipat pentru o „miuţă” împotriva o selecţionată a localnicilor pe teren sintetic.

În fine, „alb-roşii” şi gazdele lor au servit prânzul, obţinând şi promisiunea primarul Cristian Branc că Seleuşul va asigura necesarul de legume al cantinei şi în anul 2014. „Am cunoscut oameni sufletişti, care iubesc cu adevărat fotbalul şi UTA. Le mulţumim pentru că sunt alături de noi, sperăm să le aducem cât mai multe bucurii prin rezultatele noastre”, a afirmat George Neagu.

Căpitanul „textilist”, dar mai ales Bogdan Apostu, au întâlniri peste întâlniri cu oameni de afaceri arădeni pentru asigurarea bugetului echipei pentru partea a doua a sezonului. Sursa: Sport Arad

Acum câteva săptămâni, la iniţiativa preotului Petre Ursulescu, comuna Seleuş a sărit în ajutorul echipei fanion a Aradului dotând cantina clubului cu zeci de kilograme de legume. Odată cu intrarea în vacanţă, utiştii le-au mulţumit personal celor din Seleuş pentru gestul lor.

După ce au participat la slujba de ieri dimineaţă la biserica din localitate, Apostu, Neagu, Firţulescu, Marcu, Sălăjan, Gornic şi Trabalka s-au dezeechipat pentru o „miuţă” împotriva o selecţionată a localnicilor pe teren sintetic.

În fine, „alb-roşii” şi gazdele lor au servit prânzul, obţinând şi promisiunea primarul Cristian Branc că Seleuşul va asigura necesarul de legume al cantinei şi în anul 2014. „Am cunoscut oameni sufletişti, care iubesc cu adevărat fotbalul şi

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 2 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum o ora
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 13 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°