Chiar dacă era doar un copil pe vremea când mătuşa sa reprezenta una dintre cele mai bune voci, Andreea Runceanu (33 de ani), componentă a trupei Amadeus, păstrează şi acum vie amintirea celebrei artiste, ucisă cu bestialitate într-o noapte de noiembrie, în urmă cu 24 de ani. Nici şi după atâta amar de vreme, tânăra nu poate uita cum Mihaela Runceanu a încurajat-o să devină artistă. Andreea ne-a povestit, în exclusivitate, despre acest episod, dar şi despre altele, unele de-a dreptul şocante.
Andreea Runceanu avea doar 9 anişori când un anunţ-şoc zguduia practic întreaga Românie. Mihaela Runceanu, mătuşa sa, era ucisă cu bestialitate într-o noapte de noiembrie, în anul 1989. Ucigaşul ei, Daniel Cosmin Ştefănescu, a strâns- o de gât cu un cablu electric şi, pentru că femeia mai respira, acesta s-a speriat şi, după ce a stropit-o cu benzină, a incendiat casa. Prevestindu- şi parcă sfârşitul, cu doar câteva zile înainte de nenorocire, Mihaela îşi strânsese cu drag nepoata în braţe. “La ultimul ei concert, de la Sala Palatului, m-a luat în braţe şi mi-a zis să nu o uit niciodată şi să nu renunţ la vioară. I-am promis şi că voi fi artistă, aşa cum dorea ea”, a mărturisit Andreea pentru Libertatea. Şi s-a ţinut de cuvânt. La 24 de ani de la dispariţia mătuşii sale, Andreea e violonistă şi se bucură de succes, cu trupa Amadeus, iar de curând, a lansat şi o piesă, “Mândră că sunt româncă”, pe care o cântă live.
Au învăţat să cânte de la bunici
Atât Mihaela, cât şi Andreea au fost crescute de aceiaşi bunici, ce-i drept, în perioade diferite. Iar de la ei au învăţat amândouă să cânte: “În copilărie ne-au crescut aceiaşi bunici, într-un sat de pe valea Buzăului, Runcu. De acolo se trage, de fapt, familia noastră. De la ei am învăţat să cântăm de mici. Pentru mine, Mihaela a fost un model, un idol, am iubit-o şi am admirat-o enorm şi am suferit foarte mult când a