Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ei sînt excentricii! » Cititorii pot vota în Ancheta GSP cîteva nume mai puţin obişnuite

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 7 decembrie 2013 ·

Poate că nu vor cuceri trofeul în 2013, dar merită să se regăsească în acest an pe lista nominalizărilor. Iată de ce!

Cîştigătorii iau totul! Titlul, trofeele, medaliile, faima. Însă, atunci cînd voturile decid cine este numărul 1, celor care nu cîştigă nu li se poate lua simpatia oamenilor care s-au gîndit la ei şi care i-au ales.

În Ancheta GSP 2013 sînt cîteva nume mai puţin obişnuite, dar care merită să se regăsească pe lista celor care au schimbat ceva în fotbalul românesc şi, desigur, a nominalizaţilor. Să-i amintim pe cîţiva! VOTEAZĂ AICI SUPERLATIVELE ANULUI!

Bojan Golubovici, 30 de ani. Aproape nebăgat în seamă cînd s-a transferat la Ceahlăul, bosniacul a marcat 10 goluri în primele 16 prezenţe în Liga 1, performanţă realizată de doar 13 străini din peste 1.000 care au venit după Revoluţie! În 2013, Miriuţă i-a dat banderola de căpitan, iar el a răspuns încrederii cu 8 goluri. Inedit: e cel mai bun marcator cu capul din Liga 1 (14 din 29 de reuşite).

Cristian Popovici, 43 de ani. Revenit în Liga 1 după 7 ani, cu FC Botoşani, tehnicianul a intrat în istorie! Nu a pierdut în primele 7 etape, egalînd performanţa Rapidului din '53 şi a Progresului din '67. Iar după runda a 10-a, echipa lui avea o singură înfîngere, palmares înregistrat ultima dată de o nou-promovată în '78-'79 (Maramureş Baia Mare, sub comanda lui Viorel Mateianu).

Cristi Dulca, 41 de ani. După cel mai slab start din istoria lui Gaz Metan în Liga 1, 3 înfrîngeri din 3, Dulca a redresat echipa. Au urmat 9 la rînd meciuri fără înfrîngere, record pentru gruparea medieşeană pe prima scenă. Antrenorul Dulca s-a dovedit a fi un învingător, aşa cum este şi omul Dulca, cel care a învins cancerul.

Daniel Pancu, 36 de ani. Fără gol pe prima scenă în 2013 şi fără realizări măreţe, Pancu a arătat în acest an cît de puternic este spiritul Rapidului. La finalul meciului cu

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

15 județe și Capitala, sub avertizare Cod roșu de caniculă. Recomandările specialiștilor

Mediafax acum 6 minute
Meteorologii au emis o avertizare de Cod roșu, iar în 15 județe și în Capitală se vor înregistra temperaturi maxime de 38-41°C. Aceasta intră în vigoare luni la ora 10.00 și va fi valabilă până marți, la ora 10.00. Este vorba de județele Mehedinți,

Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne sub control judiciar, după trimiterea în judecată pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum 58 minute
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale. Călin Georgescu a

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum 37 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum 2 ore
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

Plenul comun al Parlamentului se reuneşte pentru angajarea răspunderii GUVERNULUI pe primul pachet de măsuri fiscale

Gandul acum 17 minute
Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au convocat plenul comun al Parlamentului luni, la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Executivului pe primul pachet de măsuri fiscale. Guvernul a avizat vinerea trecută primul pac

Horoscop pentru luni, 7 iulie 2025. Capitolul financiar deschide săptămâna pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Poti aborda relatiile cu strainatatea si studiile pe termen lung. Demersurile pentru calatoriile in afara granitelor tarii pot cunoaste turnuri neasteptate. Daca esti nevoit sa calatoresti, verifica atent toate detaliile si pleaca doar daca e

Retailul prinde avânt. INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, în creştere în primele cinci luni ale anului

Ziarul Financiar acum 31 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în primele cinci luni din an, comparativ cu perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 2,6%, cât şi ca serie ajustată cu 3,

Jaf de peste un milion de euro la Paris. Hoții au fugit cu genți de mărci dintr-un magazin second hand

Adevarul acum 37 minute
Un magazin cu produse de lux second hand din Paris a fost spart, duminică, iar hoții au reușit să fugă cu mai multe poșete de marcă. Valoarea bunurilor furate depășește un milion de euro.

Vremea

București
acum

28°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

24°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

25°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°