Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinamo se plânge de arbitraj, Potaissa e lider: "Le-am fost superiori"

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 7 decembrie 2013 ·

HC Potaissa Turda a urcat în poziţia de lider al Ligii Naţionale masculine la handbal după ce a învins vineri pe Dinamo, scor 30-27, în sala din Şoseaua Ştefan cel Mare. Dinamo a condus la pauză cu 15-14, dar echipa oaspete s-a desprins în ultimele 10 minute graţie evoluţiei portarului Ludovic Varo şi a "centrului" Cristian Bursuc (6 goluri marcate). La final, nervii dinamoviştilor au cedat, antrenorii echipei gazdă având ceva de împărţit cu pricipalul celor din Truda, Horaţiu Gal. "Cum să nu fim supăraţi după maniera de arbitraj din repriza a doua? Timp de două săptămâni am rugat federaţia să nu ne fie dată brigada formată din Călina şi Belean. Uitaţi-vă de câte ori au oficiat la meciurile celor din Turda în acest sezon. Ni s-a dat tocmai această brigadă de parcă ar fi vrut să ne sfideze. Suntem supăraţi şi din cauza greşelilor făcute de jucătorii noştri, dar probabil că deranjăm că suntem sus", a declarat pentru ProSport, reprezentantul secţiei de la Dinamo, Ovidiu Semen. Şandru (8 goluri), Băluţ (4) şi Mocanu (4) au fost principalii marcatori ai echipei Dinamo.

"Am câştigat la nivelul băncii tehnice"

Preşedintele clubului Potaissa Turda, Flaviu Sâsâeac, n-a dorit să intre în polemici vizavi de arbitraj şi a ţinut să precizeze doar atât: "arbitrajul nu ne-a fost favorabil, iar înregistrarea video a meciului o poate dovedi". În ce priveşte meciul în sine, Sâsâeac a declarat: "Ne aşteptam la un meci greu, pe terenul unei echipe unde nu luase nimeni puncte. Acest meci l-am câştigat la nivelul băncii tehnice, pentru că antrenorii noştri au simţit mai bine momentele decisive. Eu cred că nu poate fi pusă în discuţie victoria noastră, am fost superiori ca forţă de joc, ca maturitate şi unitate ale grupului. Nu obişnuiesc să remarc un singur jucător, dar vreau să scot în evidenţă evoluţia lui Cristian Bursuc. Până să vină la noi a jucat numai la Suceava ş

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou incident șocant într-o școală din România. Un elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg de clasă

Ziare.com acum o ora
Un elev de 14 ani a ajuns la spital joi, 9 ianuarie, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. ”La data de 9 ianuarie 2025, poliţişti din cadrul Poliţiei

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum o ora
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Ploi în Banat, Crişana şi Moldova, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania şi ninsori la deal şi la munte, de vineri/ Temperaturile scad semnificativ/ Cod galben de vânt puternic şi viscol, în mai multe zone ale ţării

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă ploi, începând de vineri dimineaţă, în zona joasă din Banat, Crişana şi Moldova, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania şi predominant ninsoare în zonele de deal şi munte, în timp ce temperaturile vor scădea semnificativ

Companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România au fost amendate de Consiliul Concurenţei cu 43,7 milioane euro pentru coordonarea politicilor de stabilire a preţurilor

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a sancţionat companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România cu amenzi în valoare totală de 217,9 milioane lei (aproximativ 43,7 milioane euro) pentru coordonarea politicilor de stabilire a preţurilo

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV a produs zeci de mii de răceli în România în fiecare iarnă: „Nu este o noutate, nu a venit din China”

HotNews acum 2 ore
Virusul metapneumovirus uman (HMPV) nu reprezintă o noutate, întrucât a fost identificat pentru prima oară în 2001, iar în România, în fiecare an, se înregistrează zeci de mii de cazuri de răceli cauzate de acest virus, a declarat joi ministrul Sănă

Administratori, barmani și ospătari din Centrul Vechi al Capitalei, trimiși în judecată după ce au jefuit turiști străini. La cât se ridică prejudiciul

Ziare.com acum 2 ore
Şaisprezece oameni, administratori ai unor cluburi sau baruri din Centrul Vechi al Capitalei şi angajaţi ai acestora - barmani, ospătari, angajate hostess -, au fost trimise în judecată în dosarul fraudelor ale căror victime erau turişti străini. An

Trei producători de ciment, amendați cu 43,7 milioane de euro pentru că s-au înțeles asupra prețurilor. Chirițoiu: Prețurile au crescut față de țările vecine

HotNews acum 2 ore
Holcim Romania, Romcim și Heidelberg Materials România au fost amendate cu peste 217,9 milioane de lei (aproximativ 43,7 milioane euro) pentru coordonarea politicilor de stabilire a prețurilor, a anunțat joi Consiliul Concurenței. Cei trei producăto

Alexandru Rafila: În următoarele trei săptămâni va fi o creştere a numărului de infecţii respiratorii

Mediafax acum 57 minute
Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc joi. „În următoarele trei săptămâni va fi o creştere a numărului de infecţii respiratorii”, a estimat ministrul Alexandru Rafila. „Nu este nimic neobişnuit (...) nu ne af

Cât vom plăti la electricitate și gaze în 2025? Trei scenarii posibile

HotNews acum 5 ore
Anul 2025, pe lângă multiplele schimbări fiscale și creșteri de taxe, vine și cu întrebări privind prețurile pe care românii le vor achita pentru gaze și energie electrică după aprilie 2025. Un răspuns greu de anticipat, arată Dumitru Chisăliță, pre

Miniștrii Mediului și Energiei au sesizat DIICOT privind apariția unor știri false care spuneau că România va dărâma barajele de pe râuri

HotNews acum o ora
Cei doi miniștri semnalează că unele persoane au diseminat în mod intenționat informații false, prin canale de presă online și rețele sociale, referitoare la presupusa demolare a barajelor din România. Astfel de acțiuni afectează securitatea naționa

Vremea

București
acum

16°
joi

7°/16°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/5°
dum.

1°/3°
Iasi
acum

13°
joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

17°
joi

9°/17°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

5°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-2°/2°
Timisoara
acum

15°
joi

7°/15°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°