Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Razie a poliţiei printre taximetriştii din Bucureşti. Ce sancţiuni s-au aplicat

Publicat in BusinessMagazin, sâmbătă 7 decembrie 2013 ·

 

Aproape 90 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate, în urma unei acţiuni desfăşurate în zona Aeroportului Henri Coandă Bucureşti şi a Gării de Nord, pentru nerespectarea prevederilor legale privind transportul de persoane în regim de taxi şi a normelor privind circulaţia pe drumurile publice.

La data de 4 decembrie, Direcţia Rutieră şi Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul I.G.P.R. au coordonat o acţiune pentru verificarea legalităţii transportului rutier în regim de taxi în zona Aeroportului Henri Coandă Bucureşti şi a Gării de Nord.

Poliţiştii au acţionat pe traseele dinspre şi către aeroport şi gară, precum şi în zonele unde are loc debarcarea şi preluarea pasagerilor pentru depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, precum şi pentru sancţionarea celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau calitatea serviciilor.

Pe parcursul activităţilor, echipele de control au verificat 102 autoturisme.

Poliţiştii au aplicat 87 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 20 la Legea 38/2003 privind taximetria, 61 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 6 la Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică. Valoarea amenzilor contravenţionale se ridică la aproape 36.000 de lei.

De asemenea, au fost retrase 7 certificate de înmatriculate şi un permis de conducere a fost reţinut.

Alături de poliţişti, la acţiunile de control au participat jandarmi şi specialişti din cadrul altor instituţii cu atribuţii în domeniu.

 

Aproape 90 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate, în urma unei acţiuni desfăşurate în zona Aeroportului Henri Coandă Bucureşti şi a Gării de Nord, pentru nerespectarea prevederilor legale privind transportul de persoane în regim de taxi şi a normelor privind circulaţia pe drumurile publice.

La data de 4 decemb

Articolul in BusinessMagazin >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a blocat un plan israelian de a-l ucide pe liderul suprem al Iranului, spun doi oficiali americani

HotNews acum 31 minute
Președintele american Donald Trump a blocat în zilele recente un plan israelian de a-l omorî pe ayatollahul Ali Khamenei, au declarat doi oficiali ai SUA, duminică, pentru Reuters. „Au ucis iranienii vreun american? Nu. Până când nu o vor face, nici

Avarie puternică în Drumul Taberei: Conducta principală de apă rece s-a spart

Ziarul Financiar acum 9 minute
Conducta principală de apă rece din Drumul Taberei, Sectorul 6, s-a spart duminică după-amiază. Apa s-a strâns pe trotuar şi pe carosabil. ţiul verde, din zona străzii Braşov cu Bd. Drumul Taberei, a fost afectat. În plus, Apa Nova a cerut defrişare

Accident cu zece victime după ce un microbuz înmatriculat în Ucraina și un autoturism s-au izbit violent în Botoșani

Adevarul acum o ora
Un accident rutier soldat cu zece victime s-a produs, duminică după-amiază, pe drumul naţional 29 B, în localitatea Văculeşti. Traficul rutier este blocat.

Trump spune că „este posibil” ca SUA să se implice în conflictul dintre Israel și Iran. Ce a declarat despre Putin

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat, duminică, că este în continuare posibil ca Statele Unite să se implice în conflictul dintre Iran și Israel, precum și că este „deschis” față de posibilitatea de a juca omologul său rus, Vladimir Putin,

Constantin Toma crede că PSD nu va intra la guvernare: „Se dorește scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia”

HotNews acum 2 ore
Primarul PSD al municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat duminică la Digi 24 că nu crede într-o intrare la guvernare a formațiunii din care face parte, menționând că opinia se bazează și pe „discuții cu foarte mulți colegi de la nivel naționa

Ministrul Energiei: „După 1 iulie, continuăm cu sprijin pentru consumatorii vulnerabili. România nu trebuie să lase pe nimeni în urmă”

Adevarul acum 50 minute
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, precizează, într-un raport publicat duminică, referindu-se la consumatorii vulnerabili, că vor primi sprijin pentru facturile la energie după 1 iulie, odată cu liberalizarea pieţei, mecanismul general de plafon

O companie aviatică românească a început să opereze zboruri din Bucureşti spre capitala Siriei. Două femei, pilot și copilot

Adevarul acum o ora
Compania aeriană românească Dan Air a început de duminică să opereze curse din Bucureşti spre Damasc, fiind în prezent singura companie aeriană din Europa cu zboruri directe către capitala Siriei.

Ce se întâmplă cu românii blocați în Israel și Iran / MAE caută soluții pentru repatriere

HotNews acum 3 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Andrei Ţărnea, a declarat, duminică, pentru News.ro că autorităţile române se află în contact cu mai multe grupuri de cetăţeni români în Israel şi Iran, inclusiv un grup de pelerini afla

Radu Miruță, despre alunecarea de teren de la cariera Tismana: „20 hectare de pădure au îngropat linia de transport cărbune T4” / „Presiune mare pe oameni să tacă”

HotNews acum 6 ore
Radu Miruță, deputat USR de Gorj, a declarat, duminică, într-o postare pe Facebook, că sâmbătă noapte a avut loc o alunecare de teren la cariera Tismana din Complexul Energetic Oltenia și susține că există „presiune mare pe oameni să tacă”, însă ace

Starea de sănătate a Ion Iliescu s-a ameliorat ușor. Va rămâne internat la terapie intensivă

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicii de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu" au anunțat că starea lui Ion Iliescu s-a ameliorat ușor. Anunțul a fost făcut duminică pe rețelele de socializare. Totuși, fostul președinte Iliescu va rămâne internat în spital. M

Vremea

București
acum

23°
dum.

13°/26°
lun.

18°/28°
mar.

19°/30°
mie.

18°/28°
Iasi
acum

22°
dum.

13°/25°
lun.

16°/26°
mar.

16°/25°
mie.

14°/25°
Constanta
acum

23°
dum.

14°/25°
lun.

18°/25°
mar.

20°/25°
mie.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/26°
lun.

12°/26°
mar.

16°/24°
mie.

13°/24°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/28°
lun.

13°/32°
mar.

17°/29°
mie.

16°/31°