Deşi a mărturisit inclusiv numărul pe care îl va purta pe spate în tricoul Petrolului Ploieşti, Adrian Mutu e departe de un împrumut la gruparea prahoveană.
Preşedintele lui Ajaccio, Alain Orsoni, zice că oficialii echipei Petrolul n-au venit cu o ofertă concretă pentru împrumutul lui Mutu.
Orsoni a dezvăluit că până acum n-au fost decât discuţii de principiu.
"Mutu e încă jucătorul lui Ajaccio, mai are un an şi jumătate de contract cu noi. Cred că s-a grăbit cînd şi-a anunţat transferul la Petrolul. În acest moment nimic nu e realizat, nimic nu e cert. Mutu a venit la mine, mi-a spus că l-ar dori Petrolul Ploieşti, mi-am dat acordul de principiu ca el să fie împrumutat, am discutat, tot în principiu cu oficialii de acolo, dar asta nu înseamnă nimic.
Dacă transferul se va face, se va face în ianuarie. Dar atunci, în perioada de transferuri, cei de la Petrolul trebuie să facă o ofertă concretă de împrumut, iar noi să-i dăm curs. Sută la sută, în acest moment Mutu e jucătorul lui Ajaccio, chiar am fost surprins că în presa din România se vorbeşte de el ca de un fotbalist al Petrolul" a declarat Orsoni pentru stiridesport.ro