Întreaga lume se pregăteşte să-şi ia adio de la unul dintre cei mai influenţi oameni de pe planetă. Laureat cu Nobel pentru pace pentru lupta sa împotriva segregării rasiale, Nelson Mandela a murit joi, la 95 de ani, în casa lui din Johannesburg, în Africa de Sud.
Trei preşedinţi americani - Barack Obama, George W. Bush şi Bill Clinton - care vor călători împreună cu Air Force One, zeci de şefi de stat şi de guverne, vedete mondiale şi-au anunţat prezenţa pe 15 decembrie la ceea ce sud-africanii numesc cea mai mare ceremonie funerară care s-a văzut vreodată în lume.
După ce zilele următoare sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Nelson Mandela va fi purtat în procesiune şi expus publicului la Pretoria şi la Johannesburg, marele politician îşi va dormi somnul de veci într-un cimitir sărăcăcios, aşa cum şi-a dorit, în satul natal Qunu, din sudul ţării, unde sunt înmormântate multe rude deale sale.
Pe o foaie tip A4, Mandela şi-a exprimat ultimele dorinţe în 1999, când a cerut să nu i se facă vreun monument special, ci să aibă o piatră funerară simplă, precum semenii săi din tribul regal Thembo.
Ieri, peste 5.000 de oameni s-au adunat în faţa casei luptătorului antiapartheid, iar ceremonii de omagiu pentru laureatul cu Nobel pentru pace au fost organizate în marile oraşe ale lumii. De asemenea, pe reţele precum Twitter şi Facebook curg zeci de milioane de mesaje de condoleanţe pentru naţiunea sud-africană.
Trupul neînsufleţit al lui Mandela va fi expus, între 11 şi 13 decembrie, la Pretoria, pentru ca publicul să-şi aducă omagiul. O ceremonie naţională va avea loc la 10 decembrie, pe stadionul din Soweto, urmând ca înhumarea să aibă loc la 15 decembrie, în satul Qunu.